Eleganță și putere italiană

În lumea fascinantă a căilor ferate, locomotivele cu abur rămân simboluri ale unei ere de aur a transportului feroviar. Printre aceste minuni tehnologice se numără și locomotiva „Signorine”, de tip 1-3-0 (1′C h2), o creație ingenioasă care a atras atenția pasionaților de trenuri și ingineri deopotrivă.
Numele „Signorine” este italian și înseamnă „Domnișoare” (sau „Domnișoară” la singular), un termen care descrie grația și eleganța acestei locomotive. Cu o configurație neobișnuită a roților 1-3-0, „Signorine” se remarcă prin designul său distinctiv. În terminologia feroviară, această configurație indică faptul că locomotiva are o singură pereche de roți conducătoare (alergătoare) în față, trei perechi de roți motoare (cuplate) în mijloc și nici o pereche de roți purtătoare în spate.
Această configurație aparent neobișnuită a fost concepută pentru a face față anumitor cerințe de tracțiune și pentru a naviga prin terenuri dificile. Cu toate că nu este comună, locomotivele cu configurații neobișnuite au fost proiectate pentru a aborda diferite condiții de teren și cerințe operaționale specifice.
Construite în mai multe uzine, precum „Gio. Ansaldo & C.”, „Costruzioni Meccaniche di Saronno” sau „Berliner Maschinenbau” între anii 1910 și 1922, au fost încadrate în clasa 625 (în rețeaua feroviară italiană unde a fost exploatată cu succes), o categorie similară clasei 640 de locomotive. Dezvoltat pe ecartament normal (1.435 mm), locomotiva putea atinge viteza maximă de 80 km/h, dezvolta o putere de 590 kW; 790 CP și un efort de tracțiune de 10.200 kgf. Au fost produse 188 de unități, dintre care 153 au fost reconvertite.
Cu asemenea caracteristici tehnice, „Domnișoara” noastră a fost folosită, în principal, pentru a trage trenuri de marfă și trenuri mixte de marfă și pasageri pe linii feroviare cu caracteristici variate. Capacitatea sa de a tracta încărcături grele și de a naviga prin terenuri dificile a făcut-o o alegere populară în anumite regiuni montane și în terenuri împădurite.
Performanța sa în ceea ce privește puterea și manevrabilitatea a fost apreciată de operatorii de trenuri și de inginerii feroviari. Cu toate acestea, datorită evoluției tehnologiei și schimbărilor în cerințele de transport, locomotivele cu abur au fost în cele din urmă înlocuite de mașinile diesel și electrice mai moderne.
Deși locomotivele cu abur ca „Signorine” nu mai sunt în uz activ în majoritatea rețelelor feroviare din lume, ele rămân subiecte de interes și fascinație pentru pasionații de istorie și transport feroviar. Moștenirea lor culturală și tehnică este păstrată în muzeele feroviare și în colecțiile private, iar reprezentările lor în literatură, artă și film continuă să captiveze imaginația publicului.
Chiar dacă locomotiva cu abur „Signorine” 1-3-0 rămâne un simbol al ingeniozității tehnice și al perioadei de glorie a transportului feroviar se pare că filatelia mondială nu prea i-a oferit atenția pe care o merită. Am reușit să identific doar un singur timbru care o înfățișează emis în anul 2001 de administrația poștală a Afganistanului. Acesta face parte dintr-o serie de 7 valori (6 timbre și o coliță dantelată) dedicată locomotivelor cu abur neobișnuite.
Din punct de vedere filatelic, potrivit unui comunicat al Uniunii Poștale Universale (UPU), se pare că guvernul Afganistanului de după 2001 a declarat că toate mărcile poștale purtând numele Afghan Post, produse în timpul regimului Taliban, sunt neautorizate și ilegale. Cu toate acestea majoritatea cataloagelor filatelice (precum Michel) continuă să listeze aceste articole drept emisiuni legitime.
Revenind la subiectul articolului nostru, trebuie să reținem că prin designul său inovator și performanța sa remarcabilă, această locomotivă a lăsat o amprentă puternică în istoria căilor ferate și continuă să inspire admirație și curiozitate în rândul celor fascinați de lumea trenurilor.