O retrospectivă a pierderilor ecologice

Fauna României, o țară încrustată cu peisaje variate și bogate în biodiversitate, a fost martora unei serii de schimbări dramatice în ceea ce privește compoziția sa naturală. De-a lungul timpului, unele specii care odinioară își găseau adăpost și prosperau în aceste teritorii au dispărut, lăsând un gol în ecosistemul local și oferind o lecție de conservare dureroasă. Într-o lume tot mai preocupată de conservarea mediului înconjurător, este esențial să înțelegem impactul și importanța acestor pierderi.

Printre speciile care au dispărut din fauna României se numără unele mamifere, păsări, reptile și amfibieni. Un exemplu remarcabil îl reprezintă ursul brun (Ursus arctos), care în trecut popula pădurile dense ale României. Deși încă mai există populații de urs brun în țară, habitatul lor natural și aria de răspândire s-au redus semnificativ din cauza defrișărilor și a pierderii habitatului.
Un alt exemplu îl constituie zimbrul (Bison bonasus), o specie emblematică pentru Europa Centrală și de Est. Deși s-au depus eforturi substanțiale pentru reintroducerea zimbrilor în anumite zone protejate ale României, acest mamifer imens a fost eradicați din sălbăticie în secolele anterioare din cauza vânătorii excesive și a pierderii habitatului.

Dispariția bourului (Bos primigenius) din fauna României este unul dintre capitolele triste ale istoriei ecologice a țării. Bourul, strămoșul sălbatic al bovinelor domestice, a fost o specie prezentă în peisajul românesc încă din perioada preistorică și până în timpurile mai recente.
Aceste imense creaturi cu coarne, cunoscute și sub numele de aurochs în limba engleză, ocupau o gamă largă de habitate, de la pădurile dense până la câmpiile deschise. Cu toate acestea, din păcate, vânătoarea excesivă și pierderea habitatului au condus la dispariția lor din sălbăticie în jurul secolului al XVII-lea.
Bourul a jucat un rol semnificativ în viața și cultura popoarelor europene, fiind uneori subiect de mitologie și legendă. În ciuda eforturilor de conservare și a unor proiecte de încercare a reîntoarcerii lor în sălbăticie, acest strămoș al bovinelor domestice a dispărut definitiv din peisajul românesc.

Astăzi, memoria bourului trăiește în istoria naturală și în eforturile de conservare a biodiversității, servind ca memento al fragilității ecosistemelor și al impactului negativ al activităților umane asupra mediului înconjurător. Dispariția bourului din fauna României ne amintește de importanța protejării și restaurării habitatelor naturale pentru a asigura supraviețuirea altor specii amenințate și pentru a menține echilibrul ecologic al țării.
Dispariția tarpanului, cunoscut și sub numele de cal sălbatic (Equus ferus), și a colunului (Equus hemionus), din fauna României reprezintă un alt episod semnificativ din istoria ecologică a țării. Tarpanul era strămoșul sălbatic al cailor domestici, fiind prezent în regiunile de stepă, pădure și câmpiile României în timpurile preistorice și medievale.
Colunul, cunoscut și sub denumirea de cal sălbatic asiatic, a fost odată prezent în regiunile aride și semiaride din România, precum Dobrogea și sud-estul țării. Acest cal sălbatic, caracterizat prin agilitate și rezistență, a fost parte a ecosistemului stepelor și zonelor de câmpie din România, adaptându-se la condiții de mediu dificile și la resurse limitate.

Aceste animale robuste și rezistente au fost parte integrantă a ecosistemului românesc, adaptându-se la o varietate de habitate și fiind esențiale pentru viața și cultura populațiilor locale. Cu toate acestea, ca în cazul multor alte specii, dispariția tarpanului din sălbăticie a fost rezultatul vânătorii excesive și a schimbărilor în mediul lor natural.
Elanul (Alces alces), o creatură impunătoare și emblematică a pădurilor nordice, a fost odată prezent în zonele mai nordice ale României, în special în regiunile montane și subalpine. Această specie de cerb, cunoscută pentru dimensiunile sale impresionante și pentru coarnele sale caracteristice, a fost parte a ecosistemului forestier al României, adaptându-se la habitatele montane și la climatul temperat. Cu toate acestea, dispariția elanului din fauna României a fost rezultatul unei combinații de factori, inclusiv vânătoarea excesivă și pierderea habitatului.
Saiga (Saiga tatarica), o antilopă distinctivă cu trăsături remarcabile, a fost odată prezentă în stepele și câmpiile semiaride din România, în special în regiunea Dobrogea. Această specie, cunoscută pentru nasul său proeminent și înclinat în jos, a fost adaptată la habitatul său natural, supraviețuind în condiții extreme și adaptându-se la resursele limitate ale ecosistemelor aride. Cu toate acestea, dispariția saigăi din fauna României a fost provocată de o combinație de factori, inclusiv vânătoarea excesivă și schimbările în mediul lor natural.

Presiunea exercitată de vânători și schimbările în modul de utilizare a terenurilor, cum ar fi defrișările și extinderea agricolă, au redus semnificativ populațiile de saiga elani din România. Deși în unele regiuni ale țării, au mai putut fi întâlniți câteva exemplare până în secolul al XIX-lea, treptat, habitatul lor natural a fost compromis, iar populațiile lor au dispărut.
În ceea ce privește păsările, rândunica de câmp (Anthus campestris) este o specie care a dispărut din România. Această pasăre migratoare, care își găsea adăpost în câmpiile și lanurile agricole, a suferit din cauza schimbărilor în gestionarea terenurilor agricole și a utilizării extinse a pesticidelor, care au afectat populațiile de insecte de care se hrănea.
În plus, reptilele și amfibienii au fost de asemenea afectați de schimbările în habitatul lor. Șopârla de câmp (Lacerta agilis) și tritonul cu burta galbenă (Triturus marmoratus) sunt două specii care au suferit din cauza degradării habitatului și a fragmentării terenurilor.

Este important să înțelegem că dispariția acestor specii din fauna României nu este doar o pierdere simbolică, ci are consecințe profunde asupra ecosistemelor locale. Fiecare specie joacă un rol unic în lanțul trofic și în echilibrul natural al mediului înconjurător. Dispariția lor poate duce la dezechilibre ecologice, inclusiv creșterea populațiilor de dăunători și scăderea biodiversității în general.
Speciile dispărute din fauna României reprezintă nu doar o amintire a unui trecut natural bogat, ci și o memento a fragilității ecosistemelor și a necesității unei gestionări durabile a resurselor naturale. Eforturile de conservare și restaurare a habitatelor naturale ar trebui să fie prioritare pentru a proteja și restabili biodiversitatea și echilibrul ecologic al României. De aceea este lăudabilă demersul întreprins de către Administrația Parcului Natural Vânători Neamț care prin planul de management și-a propus „reintroducerea marilor erbivore sălbatice dispărute din fauna României”.
Plecând de la această inspirată inițiativă, Romfilatelia a lansat la data de 22 februarie 2024 a șaptea emisiune filatelică din anul în curs, denumită „Specii dispărute din fauna României” (LP #2453). Machetată de George Ursachi, seria cuprinde patru timbre de dimensiuni 42 x 27 mm, un plic „prima zi” în tiraj de 181 de exemplare, precum și un produs special, disponibil într-un număr limitat de 186 bucăți, ce include un bloc filatelic special ce conține cele patru timbre nedantelate. Pe mărcile poștale putem revedea frumusețea tarpanului, prezent pe timbrul cu valoarea nominală de 4,60 lei (care acoperă costul expedierii unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea între 100 și 500 de grame), a elanului, prezent pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (pentru expedierea unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea între 500 și 2.000 de grame), a saigăi, prezent pe timbrul cu valoarea nominală de 6 lei (pentru expedierea unei corespondențe prioritare interne cu greutatea între 100 și 500 de grame), a bourului, prezent pe timbrul cu valoarea nominală de 13 lei (pentru expedierea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până la 100 de grame), și a colunului, ilustrat pe FDC-ul emisiunii. Pentru a satisface cerințele de francare a corespondenței, Compania Națională Poșta Română a achiziționat aproximativ 4.000 de timbre din fiecare valoare nominală.