Publicitate

Se afișează postările cu eticheta inventator francez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inventator francez. Afișați toate postările

07 august 2019

185 de ani de la moartea inventatorului francez Joseph Marie Jacquard

Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, (n. 7 iulie 1752, Lyon - d. 7 august 1834, Oullins), a fost un inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat.
Fiul unui lucrător în industria textilă („meșter-fabricant”), el a profesat diverse meserii, dintre care unele în strânsă legătură cu producerea mătăsurilor, dar și cu arta imprimeriei. Studiind de unul singur mecanica, reușește în 1801 să pună la punct războiul de țesut Jacquard care îi poartă numele. Dezvoltând o idee anterioară a lui Jacques de Vaucanson, Jacquard își dotează războiul de țesut cu un ingenios mecanism care selecta diferențiat firele de urzeală după un „program” înscris pe plăcuțe perforate (inventatorul cartelelor perforate fiind Basile Bouchon). Prin această inovație, războiul de țesut devine mult mai simplu de operat, reducându-se numărul de lucrători la unul singur, față de condițiile anterioare, când era necesar efortul conjugat al mai multor operatori umani.
La 12 aprilie 1815, aflându-se în sejur la Lyon, Napoleon I descoperă din întâmplare invenția lui Jacquard. Nu mult după aceea, datorită faptului că se făcuse apreciat de însuși Napoleon, Jacquard este distins de către Academia din Lyon cu Premiul Inventatorilor. După această dată, el va acumula premii de onoare și recompense. Pe 17 noiembrie 1819, Joseph Marie Jacquard este ridicat în rangul de cavaler al Legiunii de Onoare. În 1826, el este numit consilier municipal la Oullins. 

10 aprilie 2019

65 de ani de la moartea inventatorului francez Auguste Marie Lumiére

August Lumière s-a născut la 19 octombrie 1862 și a murit la 10 aprilie 1954.
Împreună cu fratele său, Louis Lumière (cu doi ani mai tânăr), sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematografică.
Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină).
De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color.
La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe care l-a aplicat și fotografiei.
Frații Lumière pun la punct, în anul 1933, proiecția filmului în relief.
Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie.
În acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii cinematografice, îi vom mai găsi pe cei doi contribuind la dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în aparatul de proiecție, prin îmbunătățirea complexului de malta.
Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit descoperirea lor, cinematograful.

Publicitate

Persoane interesate