Publicitate

05 martie 2021

165 ani de la naşterea lui Petre Dulfu

Se împlinesc, în primăvara aceasta, 165 ani de la naşterea pedagogului şi scriitorului Petre Dulfu. A fost unul dintre modeştii, dar entuziaştii dascăli ardeleni care, porniţi de la ţară, au contribuit prin grai şi scris la culturalizarea poporului român. Scriitorul care, inspirându-se din tezaurul folcloric al poporului, ne-a fermecat copilăria cu poveştile, baladele, legendele şi snoavele lui versificate. S-a născut la 10 martie 1856, în satul Tohat, din raionul Cehul Silvaniei. A urmat liceul în Baia Mare. Foaia matricolă din 1872/75 îl califică ca element „excepţional, cu laude şi sârguincios”. La Universitatea din Cluj şi-a luat doctoratul în filosofie.

În urmă cu 40 de ani, în 1981, cu prilejul aniversării a 125 de la nașterea scriitorului român, Biblioteca Județeană Maramureș din Baia Mare, care astăzi îi poartă numele, în colaborare cu gruparea filatelică locală au realizat o serie de patru plicuri ilustrate și o ștampilă aniversară.

04 martie 2021

60 de ani de la turneului violonistului Ion Voicu în Anglia

Violonistul Ion Voicu, aflat într-un turneu în Anglia, a concertat, marţi, 7 martie 1961, acompaniat de cunoscuta orchestră Halle, dirijată de Herman Lindars, în marea sală Free Trade Hall din Manchester. Violonistul  român,  care  a  interpretat  Simfonia  spaniolă  Lalo,  a  fost  răsplătit  cu  aplauze  şi ovaţii  minute  în  şir,  fiind  rechemat  la  rampă  de  mai multe ori.
Ziarul  „Manchester  Evening  News”,  referindu-se  la  concert  scria:  „Cântând  cu  orchestra  Halle atât de curând după vizita lui Oistrach, profesorul său, violonistul român Voicu ne-a delectat prin magistrala  sa  interpretare  a  Simfoniei  spaniole  Lalo,  în  care s-au făcut simţite toate intenţiile compozitorului în puritatea şi naturalitatea temelor”.
Pe data de 7 aprilie 1985 marele violonist avea să concerteze și la Râmnicu-Vâlcea, prilej cu care a fost realizată și o flamă publicitară care a fost aplicată pe corespondeța expediată în localitatea vâlceană premergător marelui eveniment.

03 martie 2021

Barajul și lacul de acumulare Firiza

Lacul de acumulare Firiza realizat pe râul Firiza (afluent al Săsarului) se află lângă localitatea Firiza, localitate înglobată în municipiul Baia Mare, devenind un cartier al acestuia. Barajul (proiectat de Aristide Teodorescu) situat doar 10 km de orașul Baia Mare, a fost construit în perioada 1961-1964 pentru alimentarea cu apă a municipiului, producerea energiei electrice și atenuarea viiturilor. Denumit și Strâmtori, construit în 1964, este un baraj cu contraforți, având o înălțime de 51,5 m și o lungime la coronament de 260 m. Lacul de acumulare din spatele barajului are o lungime de 3 km și o lățime de 1 km și este populat cu păstrăvi și crapi.

02 martie 2021

Femei celebre din România

Prima emisiune filatelică a lunii martie va fi lansată vineri, 5 martie 2021, de către Romfilatelia și este dedicată unor personalități feminine de excepție. Femei celebre din România (LP #2317) este compusă din trei valori machetate de către George Ursachi și a fost realizată în colaborare cu Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA).

Alice Voinescu (1885-1961), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei (tariful serviciului Recomandat intern), a fost prima româncă doctor în filosofie.
Smaranda Brăescu (1897-1948), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei (contravaloarea unei imprimate interne cu greutatea de până în 50 de grame), a fost prima femeie parașutist cu brevet din România și a deținut, în anii 1930, recorduri mondiale în parașutism.
Sarmiza Bilcescu (1867-1935), cunoscută ca Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, în urma căsătoriei cu inginerul Constantin Alimănișteanu, a cărei imagine este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei (contravaloarea unei recomandate prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), a fost prima femeie avocat din România, prima femeie care a studiat dreptul la Universitatea Sorbona din Paris și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în drept.

Mărcile au dimensiunea de 36 x 36 mm și au fost paginate în coală de 28 timbre și minicoala de 3 timbre + 1 vinietă + manșetă ilustrată, având un tiraj total de 27.309 timbre.

Publicitate

Persoane interesate