Toamna aduce cu ea nu doar frunze aurii și seri mai tihnite, ci și bucuria reîntâlnirilor filatelice. După o scurtă vacanță, Cercul filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare își redeschide porțile începând cu 3 octombrie 2025.
În sala Cenaclu a bibliotecii, în fiecare vineri, de la ora 17, timbrele își vor spune din nou poveștile. Fie că ești colecționar cu experiență, fie că ții în sertar primele plicuri moștenite de la bunici, sau poate doar vrei să descoperi pentru prima dată universul fascinant al filateliei, aici vei găsi un loc potrivit pentru tine.
Întâlnirile nu sunt doar despre timbre, ci și despre prietenie, curiozitate și dorința de a învăța. Aici, fiecare timbru devine un pașaport spre istorie, cultură și artă, iar fiecare discuție – o punte între generații.
Așadar, dacă vrei să călătorești prin lume fără să părăsești sala de lectură, te așteptăm să ne fii alături. Pentru că filatelia nu are vârstă, ci doar pasiune.
Publicitate
Se afișează postările cu eticheta cerc filatelic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cerc filatelic. Afișați toate postările
30 septembrie 2025
Reîncep întâlnirile Cercului filatelic la Biblioteca „Petre Dulfu”
13 octombrie 2023
Scopul și rolul cercului filatelic
Ne apropiem cu pași grăbiți de aniversarea unui an de existență a Cercului filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care va fi sărbătorită pe 11 noiembrie. Fotografiile (realizate de coordonatorul cercului, Leonard Alexandru Pop) utilizate la ilustrarea acestui articol reprezintă instantanee surprinse în mai multe întâlniri desfășurate în decursul acestor luni. După această experiență (cu bune și rele) considerăm că activitatea filatelică din România de azi poate fi desfășurată în mod productiv, la nivel local, prin intermediul cercurilor de specialitate. O astfel de comunitate are numeroase avantaje, mai ales în orașele mai mici din provincie.
În plus, cercurile filatelice aduc beneficii și din punct de vedere material. În București, un filatelist începător are la îndemână o serie de magazine și cluburi filatelice, de unde poate achiziționa orice timbru poștal apărut în toate țările lumii. Acolo poate trece cu ușurință pragul magazinelor Romfilatelia pentru a cumpăra ultimele emisiuni românești și poate găsi albume, cataloage și ustensile necesare filateliei. În provincie, însă, situația este diferită. Cu excepția câtorva orașe mari, cum ar fi Sibiu, Brașov, Timișoara, Craiova, Iași, Bacău, Cluj-Napoca sau Slobozia, credem că în niciun alt oraș al țării nu se mai găsesc magazine specializate de unde poți să cumperi timbre și accesorii filatelice. Dacă există alte astfel de locații, vă rugăm să lăsați un comentariu, menționând acest lucru.
În aceste condiții, un filatelist dornic aflat la început de drum este limitat în posibilitățile sale de acțiune. Este adevărat că prin intermediul internetului și al poștei există posibilități de aprovizionare cu produsele necesare, dar nu întotdeauna rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
Există numeroase plângeri că în coletele primite nu se găsește întotdeauna ceea ce s-a comandat sau că produsele primite au o calitate dezamăgitoare. Au existat și cazuri în care comenzile plătite în avans nu au ajuns la destinație, iar „vânzătorul” nu a mai putut fi contactat (deh! riscurile plății în avans; de aceea eu prefer și recomand livrarea cu „plata ramburs” și dacă este posibil cu verificare și/sau refuzul coletului neconform).
Pentru a remedia această situație, credem că există doar o singură soluție: organizarea de cercuri filatelice locale. Amatorii se pot aduna și își pot alege o zi și un loc de întâlnire pentru a discuta și rezolva toate aspectele legate de filatelie. În Baia Mare, am reușit să înființăm cercul filatelic în incinta sediului central al Bibliotecii Județene (mulțumim încă o dată domnului director prof. Teodor Ardelean pentru sprijinul oferit), iar întâlnirile au loc în fiecare vineri, începând cu ora 17.30. Atmosfera este una plăcută, colegială. Nu avem catalog, nu se pun absențe, iar cei prezenți au numai de câștigat.
Prin intermediul membrilor care călătoresc frecvent în Capitală sau în alte orașe în care există magazine filatelice sau se organizează târguri specializate (ori în străinătate), întregul cerc poate să-și procure timbrele dorite, să comande instrumentele sau albumele de care are nevoie și să cumpere tot ceea ce-i lipsește. Aceste servicii de „intermediere și curierat” sunt efectuate de cele mai multe ori voluntar, câștigul fiind în final al tuturor. Uneori dacă cel care pleacă se deplasează cu mașina personală, mai ia cu el și încă 1-2 colegi de cerc. Și astfel timpul petrecut pe drum devine unul mult mai plăcut.
Un catalog filatelic este însă indispensabil oricărui filatelist care dorește să lucreze în cunoștință de cauză. Fără acest catalog, nu se pot cunoaște ordinea emisiunilor, compoziția seriilor sau valoarea mărcilor. Din păcate, cataloagele sunt adesea scumpe. De exemplu, volumul dedicat Europei de Sud-Est al catalogului Michel 2023, utilizat ca referință în cercul nostru, costă cel puțin echivalentul a 72 de euro. Și trebuie menționat că există și alte volume și numeroase cataloage specializate.
După cum se poate observa prețul unor cataloage filatelice de dată recentă este unul prohibitiv pentru majoritatea amatorilor. Cu toate acestea, dacă o persoană singură nu-și poate permite să-l achiziționeze, un întreg cerc poate să o facă, fiecare membru contribuind cu o mică sumă pentru achiziționarea catalogului. Astfel, filateliștii grupați în cercuri au posibilitatea să consulte o publicație care altfel nu le-ar fi accesibilă.
De aceea, este importantă și crearea unei mici biblioteci în cadrul cercului, în care membrii care dețin cataloage (ediții mai vechi pe care nu le mai utilizează) și lucrări de specialitate (cărți și reviste) să doneze pentru cei interesați să învețe. Suntem bucuroși că în Baia Mare, în cadrul cercului nostru, am reușit să înființăm și un mic centru de documentare, pe care îl folosim în întâlnirile noastre săptămânale, unde avem spre consultare ediții mai vechi a unor cataloage filatelice românești și internaționale (Michel, Scott și Yvert). Donațiile sunt întotdeauna binevenite.
Cu toate acestea, principalul scop al cercului este de a facilita schimbul de mărci între amatori. O colecție nu se construiește doar prin achiziții continue, ci mai ales prin schimburi. Această idee trebuie să fie bine înțeleasă de fiecare filatelist. Schimbul este fundamentul colecției, este mijlocul prin care filateliștii se adună și se conectează. El reprezintă viața și scopul principal al unui cerc filatelic.
Cu organizarea într-un astfel de cerc, activitatea filatelică poate avea loc în cele mai bune condiții. Colecționarii pot veni cu dublurile lor și le pot oferi altor amatori, primind în schimb alte piese de care au nevoie.
Schimbul se poate face, de preferat, pe baza valorilor menționate în catalog, astfel încât nici unul dintre parteneri să nu se simtă înșelat. Însă încurajăm mereu atragerea tineretului și a persoanelor noi către această minunată pasiune, și nu de puține ori, în asemenea cazuri, practicăm un schimb mai „lejer”, cu o paritate de 1:2 sau 1:3, ba chiar le oferim piese bonus celor aflați la început de drum.
Prin urmare, colecțiile vor crește fără a necesita investiții financiare, aducând nu doar recompense materiale, ci și satisfacție sufletească.
Acesta este rolul important al unui cerc filatelic. Încurajăm pe oricine înțelege aceasta să înființeze un astfel de cerc în comunitatea sa. Vom fi bucuroși să aflăm despre inițiative și realizări ale cititorilor noștri. Până atunci, vă invităm să lăsați un comentariu despre existența și participarea dumneavoastră la un cerc filatelic din orașul vostru, precum și despre bucuriile și provocările pe care le întâmpinați. De asemenea, vă așteptăm și la întâlnirile noastre, care au loc în fiecare zi de vineri, de la ora 17.30, în sala Cenaclu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. În final, vă dorim tuturor să aveți colecții cât mai mari și mai frumoase.
13 mai 2023
Cercul filatelic băimărean a împlinit 6 luni de activitate
La inițiativa profesorului dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, pe data de 11 noiembrie 2022, de la ora 17, a debutat în Secția Copii a Bibliotecii activitatea cercului filatelic sub îndrumarea inginerului Leonard Alexandru Pop.Pe durata a aproape 150 de minute dedicate acestei activități educativ-recreative, cei mici au oportunitatea de a descoperi fascinanta lume a timbrelor, în timp ce adulții reușesc să (re)descopere magia copilăriei. În cadrul fiecărei întâlniri au loc sesiuni de schimburi și studii filatelice. Cei cu experiență în domeniul filateliei au îmbrățișat cu bucurie rolul de îndrumători voluntari și mentori pentru cei aflați la început de drum.
Prin intermediul acestui cerc filatelic, ne-am propus să promovăm colaborarea interculturală între generații.
De-a lungul celor șase luni de activitate, au avut loc și câteva ateliere practice (cum ar fi realizarea de foi de clasor, recondiționarea unor clasoare ușor deteriorate, identificarea mărcilor poștale cu ajutorul aplicațiilor multimedia, tehnica „spălării timbrelor” de pe fragmentele de scrisori, modalități de identificare a filigranului etc.), care au captat atenția participanților.
De asemenea, s-a acordat o importanță deosebită aspectului informativ-educativ, prin crearea unor plicuri ocazionale și a unui buletin informativ.
Nu în ultimul rând, prin donații (mulțumiri celor care s-au implicat dezinteresat în acest proiect), au fost create „pachete START” pentru cei care doresc să descopere această minunată lume a filateliei, precum și o mică bibliotecă cu reviste de specialitate, cărți și cataloage la care doritorii au acces.
Dacă v-am trezit interesul pentru această formă de petrecere a timpului liber în mod educativ, vă așteptăm, fie că sunteți mici sau mari, să vă înscrieți pentru a participa la Secția Copii a Bibliotecii. Activitățile se desfășoară în fiecare vineri, începând cu ora 17. Participarea la Cercul filatelic este gratuită.
02 noiembrie 2022
S-a dat startul înscrierilor la noul cerc filatelic din Baia Mare
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare vă invită să participați la activitățile noului cerc filatelic care va debuta pe data de 11 noiembrie 2022, începând cu ora 17, în Sala CompuTEEN, sub îndrumarea inginerului Leonard Alexandru Pop.
Vă așteptăm, cu mic cu mare, să vă înscrieți pentru participare la Secția Copii a Bibliotecii. Activitățile se vor desfășura, pentru început, în fiecare zi de vineri între orele 17 – 18, iar Cercul este gratuit.
Cei mici vor avea posibilitatea să descopere fascinanta lume a timbrelor, iar cei mari vor putea să (re)descopere fascinația copilăriei. În funcție de specificul participanților se vor realiza sesiuni de schimburi și studii filatelice.
Celor mari cu oarecare experiență în domeniu le oferim posibilitatea de a fi îndrumători voluntari și mentori pentru cei aflați la început de drum. Promovăm așadar o colaborare interculturală între generații.
Vă așteptăm, cu mic cu mare, să vă înscrieți pentru participare la Secția Copii a Bibliotecii. Activitățile se vor desfășura, pentru început, în fiecare zi de vineri între orele 17 – 18, iar Cercul este gratuit.
Cei mici vor avea posibilitatea să descopere fascinanta lume a timbrelor, iar cei mari vor putea să (re)descopere fascinația copilăriei. În funcție de specificul participanților se vor realiza sesiuni de schimburi și studii filatelice.
Celor mari cu oarecare experiență în domeniu le oferim posibilitatea de a fi îndrumători voluntari și mentori pentru cei aflați la început de drum. Promovăm așadar o colaborare interculturală între generații.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















