 |
| Plic aniversar, realizat de autor, obliterat cu ștampila de zi |
Începând din anul 1900, în jurul Sătmarului s-a realizat o rețea de cale ferată îngustă în diferite direcții: de la Satu Mare la Ardud, de la Satu Mare spre Bicsad și de la Ghilvaci spre Ardusad – Șomcuta Mare, linii construie din interese locale. Aceste linii care au constribuit la dezvolvarea economică și socială a localităților mai mici din aceste zone ale ținutului Sătmarului, zone agrare, bogate grâne, în pășuni și livezi dar și în păduri pe dealurile din împrejurimi. Aceste linii ferate, trenurile de cale ferată îngustă, locomotivele cu abur, vagoanele de călători și de marfă privindu-le pe fotografii, pe carți poștale ilustrate, pot fi condiferate adevărate comori ale Ținutului Sătmarului.
Dorinţa de a lega Transilvania de apusul Europei s-a manifestat încă din anul 1840 printr-un proiect elabotat de specialistul maghiar Szécsényi István, supranumit și ahitectul căilor ferate moderne din Ungaria, dar care a rămas nematerializat la acea dată din cauza mişcărilor revoluţionare din perioada 1848 – 1949 care au zguduit Ungaria.
Primul oraş din Transilvania care a fost legat prin cale ferată de capitalele vest europene, a fost Oradea în anul 1858, devenind punct de plecare spre centrul Ardealului, spre Carpaţi și Dunăre şi spre drumurile comerciale ale Orientului.
O altă prioritate în Transilvania a fost construcţia liniei de cale ferată Cluj – Oradea. În Parlamentul de la Budapesta încă din anii 1832 și 1836 a fost discutată „Legea Căilor Ferate” care la puctul 7 avea prevazută costruirea căii ferate Budapesta – Oradea – Cluj, inaugurată pe data de 7 septembrie 1870. Liniile secundare au fost construite ceva mai târziu. Aşa s-a întâmplat și cu linia dintre Oradea și Valea lui Mihai, inauguratã la 2 iulie 1887 și linia Debrecen - Valea lui Mihai - Carei - Satu Mare,
inaugurată la 25 septembrie 1871. În acea perioadă linia fiind pe teritoriul statului maghiar, MÁV-ul (Căile Ferate Maghiare înfinţate în 1869) a propus printre primele proiecte construirea aceastor căi ferate, care pentru guvernul de la Budapesta aveau în primul rând un pronunţat caracter strategic și economic pentru că legau reţeaua căilor ferate maghiare de o serie de localităţi importante din Transilvania.
Aceste date contructive ale căilor ferate din Transilvania și din jurul Sătmarului sunt determinate de realitățile istorice și configurația granițelor din acea perioadă.
Linia Satu Mare – Ardud în lungime de 28,9 km a fost construită de către Societatea Căilor Locale Satu Mare – Ardud cu un capital social de 1.640.000 K conform foi de concesiune nr. 632 / 93. Pentru construirea liniei s-a primit aprobare încă din luna ianuarie 1899 pentru Hermán Mihály, primarul de atunci al Sătmarului și inginerul Gerster Bélla, anteprenor din Budapesta. Costrucția acestei liniei cu ecartament îngust (760 mm) a durat între anii 1899 – 1900.
Linia a fost deschisă pentru circulație pe data de 14 iunie 1900.
Prin convențiile din 4 martie și 13 noiembrie 1926, statul român a cumpărat majoritatea acțiunilor Societății Locale Unite Sătmărene devenid practic proprietarul acetei linii. Prin Decretul lege nr. 3666 din 7 octombrie 1939 publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 12 octombrie 1939, Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, al Justiției și Finanțelor au fost autorizate să cumpere întreg patrimoniu al societății respective, care cu acea dată își încetează activitatea. După Dictatul de la Viena, între 30 octombrie 1940 și până în toamna anului 1944, această linie a fost administrată din nou de M.Á.V., iar după retragera trupelor străine, linia a intrat în administrarea Căilor Ferate Române.
Linia a pornit de lângă Grădina Romei aflată în fața Gării Satu Mare (cota 120 m). Ea mergea în interiorul orașului (având mai multe stații), ocolea piața din centrul orașului, a traversat râul Someș pe podul de rutier, ajungând în Satu Mare Ferastrău. Traversând fostele mlaștini Eced, urca până în localitatea Lipa (cota 157 m) de unde s-a ramificat o scurtă linie de 1,5 km spre Viile Satu Mare (cota 160 m), tot aici fiind și un triunghi de 0,12 km pe direcția Lipa – Ardud. Din localitatea Lipa linia cobora până la Ardud (cota 131 m) printr-o zonă viticolă urmând cursul râurilor Someș și Homorod.
Linia a fost construită cu șină și ramificații tip 13,75 pentru o sarcină de 5,5 tone pe osie și o viteză de 30 km / h. În perioada 1945 – 1946 pe o porțiune de linie s-a făcut refacție cu șină tip 23,6 ulterior pe anumite porțiuni (în special în curbe) cu șină tip 34,5 și tip 40. Declivitatea maximă a liniei a fost de 15 mm/m și avea curbe aspre cu raze minime de 50 - 100 m.
Linia de cale ferată îngustă pe teritoriul orașului, a fost modificată și în și pentru linie de tramvai electric care a funcționat în perioada 8. XI. 1900 – 31.XII.1906 pe care simultan circula și un tren de cale ferată îngustă cu vagoane pentru călători, care megrea prin Satu Mare Ferăstrău până la Ardud.
Traseul de cale ferată îngustă din oraș și până în Satu Mare Ferăstrău avea o lungime de 5,053 km. După desfințarea traseului de cale ferată din oras, linia spre Ardud pornea din fața Gării Satu Mare, traversa râul Someș pe podul de cale ferată. Linia între Satu Mare și Satu Mare Ferăstrău era un traseu de linie încalecată N / I (linie cu ecartament normal = 1435 mm / linie cu ecartament îngust = 760 mm).
La 20 februarie 1976, cu ocazia lucrărilor de sistematizare a orașului (construirea aeroportului care a afectat traseul liniei de cale ferată îngustă din afara orașului) această linie s-a desfințat, rămânând linia de cale ferată îngustă între Ghilvaci - Ardud - Ardusad, desfințată și ea în anul 1990.
Linia cfi avea urmatoarele stații, hălți și puncte de oprire: Satu Mare, Satu Mare Ferăstrău, Amaț, Cionchești, Lipa, Viile Satu Mare, Cetatea Ardudului și Ardud.
Linia a fost deservită cu locomotive cu abur din Depoul de linie îngustă Satu Mare - Sângeni, dotată cu placă de întoarcere, linie cu canal de reparație, elevator de alimentare cu cărbune a locomotivelor, și atelier de reparații. Pe parcursul anilor pentru remorcarea trenurilor de călători și marfă se foloseau următoarele tipuri de locomotive: locomotive cu abur din seria 389, 490, 491, 764, automotoare cu abur, fabricate la uzinele Ganz din Budapesta, iar între anii 1968 – 1976 la remorcarea trenurilor s-au folsit și locomotive diesel L 45 H.
La costrucția liniei, stațiile erau pevăzute cu birouri de mișcare, cabine de acari, linii pentru manevră și încrucișări de trenuri, magazii de mărfuri, cheiuri de vite, rampe pe încarcare - decărcare, erau asigurate cu semnale Banovici și încuietori cu chei fără bloc, iar din 1972 s-au utilizat semnale mecanice.
În anul 1975 exista la Ardud un district de întreținere a liniei, cu personal calificat, materiale și unelte pentru aceaste lucrări de reparație și întreținere a liniei înguste. Dispunea și de un vagonet motor pentru transportarea materialelor și muncitorilor. Șeful de district avea în dotare un triciclu cu care parcurgea traseul verificând starea căii. Toate aceste dimensionate pentru / la gabaritul unei linii de cale ferată îngustă (760 mm).
Trenurile de cale ferată îngustă, mocănițele de odiniară din zona Sătmarului, erau botezarte „Zsuzsi” în semn de apreciere și respect, o alintare din partea călătorilor și a locuitorilor din zonă. Azi pot fi considerate „Comori ale Sătmarului”.
În anul 1975 fiind tânăr inginer de întreținere a căii am avut ocazia și plăcerea de a parcurge aceată linie pe locomotivă cu abur, pe locomotivă diesel și în vagon de călători, dar și cu vagonet motor sau triciclu, să adimir peisajele de pe traseu în toate cele 4 anotimpuri...
ing. Lőrincz Tiberiu – membru AFFR
