Din istoria poștei și evoluția serviciilor poștale

Cardinalul Mazarin (Ciad, 1971).

Serviciul de poștă, mijlocul de transmitere a corespondenței, își are originile în primele civilizații ale omenirii și a fost inițial rezervat regilor, care îl utilizau pentru a transmite ordine și a primi rapoarte din întreaga țară. Egiptenii, perșii, grecii și romanii au construit drumuri în întregul imperiu și aveau mesageri specializați care transportau corespondența între capitală și centrele administrative, însă acest serviciu nu era disponibil publicului larg pentru transmiterea scrisorilor particulare în schimbul unei taxe.
În anul 538 d.C., împăratul Justinian a introdus timbrul sec, care era obligatoriu pe orice act sau contract, pentru a garanta autenticitatea acestora. Unii consideră că acesta reprezintă prima formă de timbru poștal, deși de fapt a creat doar impozitul indirect, având originea în timbrele fiscale de astăzi.
În Franța, în 1627, a fost emis un decret care stabilea primele tarife pentru transportul scrisorilor între Paris și câteva mari orașe din țară. La 9 aprilie 1644, cardinalul Mazarin a stabilit prin decret un nou tarif poștal, bazat pe greutatea scrisorilor și distanța parcursă. Persoana care dorea să trimită o scrisoare trebuia să se prezinte la singurul oficiu poștal din Rue Saint-Jacques, unde scrisoarea era înregistrată, se ofereau toate informațiile necesare și se achitau taxele corespunzătoare. Cu toate acestea, funcționarii acestui oficiu erau asistați de agenți de poliție care, de fapt, cenzurau corespondența. Din cauza abuzurilor frecvente, serviciul poștal era mereu criticat.

Ludovic al XIV-lea (Ciad, 1975).

În 1653, regele Ludovic al XIV-lea, în vârstă de doar 15 ani, a început o corespondență cu două fete, cu ajutorul lui Fouqué, prefectul poliției. Fouqué, care era și director general al poștelor, se afla într-o situație delicată deoarece trebuia să încalce propriile sale reguli. Discutând despre problemele sale cu marchiza de Longville, aceasta i-a sugerat lui Fouqué să imprime semnătura regelui și valoarea de 2 soli pe bucăți de hârtie, echivalentul costului unei trimiteri poștale. Aceste mici bucăți de hârtie urmau să fie lipite pe scrisori și puteau fi achiziționate de la Palatul Justiției, primării și poliție. Totodată, marchiza de Longville a propus instalarea de cutii poștale în diferite puncte ale orașului, unde serviciul poștal trebuia să ridice corespondența de trei ori pe zi.
Inovațiile în ceea ce privește trimiterile poștale, inclusiv apariția primei forme de timbru poștal, au stârnit un entuziasm considerabil la Paris, iar inițiatoarea acestor inovații a fost celebrată la 16 august 1653. Câteva ani mai târziu, în timpul domniei lui Carol al II-lea, în Anglia exista un sistem similar, care consta în bilete cu inscripția „FRANCO” lipite pe scrisori și care au circulat până în 1784.

Prima cutie poștală din Londra (Maldive, 1979).

În 1819, în Sardinia au fost emise foi timbrate care eliminau necesitatea de a duce corespondența la oficiu și au fost utilizate până în 1836. De asemenea, în Suedia și Anglia au fost făcute propuneri pentru introducerea sistemului de francare poștală prin intermediul vignetei imprimate.
Ideea marchizei de Longville a depășit granițele Franței, răspândindu-se în Europa și conducând la sistemul de francare a corespondenței cu timbre poștale. Unificarea tarifelor poștale în întreaga Anglie și introducerea primelor timbre poștale în forma cunoscută astăzi, în 1840, a marcat începutul unei perioade de progres în istoria umanității.