Publicitate

11 februarie 2021

Șoimi

Șoimii sunt păsări de pradă diurne, foarte bune zburătoare, agile și rapide; aripile lor lungi și ascuțite le permit să zboare cu viteză mare și să își schimbe rapid direcția în zbor. Trăiesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, într-o varietate de habitate, de la tundra polară la păduri tropicale.
Romfilatelia, în colaborare cu Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, introduce în circulație, vineri, 12 februarie 2021, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată Faunei: ȘOIMI (LP #2315) compusă din 4 mărci poștale, 1 FDC (202 plicuri) și 4 maxime (185 de seturi).
Șoimul dungat de pădure (Micrastur ruficollis) apare pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame).
Șoimul pitic (Polihierax semitorquatus) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,60 lei (contravaloarea unei imprimate neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame).
Șoimul de iarnă (Falco columbarius) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5,50 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame).
Șoimul călător (Falco peregrinus) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei (contravaloarea unei recomandate externe cu greutatea de până în 50 de grame) și pe plicul „prima zi” a emisiunii.
Emisiunea este machetată de către Mădălina Papuc și paginată în coala de 32 timbre cu tête-bêche și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate