Cu prilejul celei de a XXXVIII-a ediții a Salonul Național Mihai Eminescu care se va desfășura la Palatul Parlamentului în Sala de Expoziții Constantin Brâncuși, Asociației Filateliștilor București a realizat o ștampilă ocazională care va fi aplicată joi, 7 iunie 2018, pe corespondența expediată de la Oficiul Poștal București 63 - cod postal 014880.
Pentru a preveni întâmplările nefericite din trecut petrecute la alte
oficii poștale din țară în care s-au aplicat ștampile ocazionale,
îndemnăm organizatorii să-i roage pe cei de la oficiul poștal unde va fi
aplicată ștampila să revadă instrucțiunea
103/2132/25.07.2006, unde este prevăzut, printre altele, și următoarea
menționare: „Pe trimiterile ale căror timbre vor fi obliterate cu
ștampila de zi omagială și care circulă în sistemul poștal, se aplică și
ștampila de zi poștală, astfel încât impresiunea acesteia să nu se
suprapună peste impresiunea ștampilei de zi omagiale.”
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu