Activitatea Asociației Filateliștilor din județul Caraș-Severin este una profilică și în acest an. Pentru prima decadă a lunii iunie ne pregătesc o nouă surpriză, plăcută, prin realizarea unei ștampile ocazionale dedicate lui Alexander Tietz cu prilejul a 40 de ani de la trecerea în eternitate.
Este bine de menționat faptul că prin hotărârea consiliului local Reșița, nr. 16/24.02.2004, Alexander Tietz a fost declarat post-mortem cetățean de onoare al orașului Reșița, cu motivarea: pentru o bogată activitate literară și publicistică.
Această frumoasă ștampilă ocazională va fi aplicată complementar pe corespondența expediată luni, 11 iunie, de la O.P. Reșița 1 - cod poștal 320240.
Această frumoasă ștampilă ocazională va fi aplicată complementar pe corespondența expediată luni, 11 iunie, de la O.P. Reșița 1 - cod poștal 320240.
Rugăm organizatorii să le reamintescă celor de la Oficiul Poștal să revadă instrucțiunea
103/2132/25.07.2006, unde este prevăzut, printre altele, și următoarea
menționare: „Pe trimiterile ale căror timbre vor fi obliterate cu
ștampila de zi omagială și care circulă în sistemul poștal, se aplică și
ștampila de zi poștală, astfel încât impresiunea acesteia să nu se
suprapună peste impresiunea ștampilei de zi omagiale”, pentru a nu se repeta erorile petrecute la începutul anului datorită neglijenței în serviciu a angajaților poștei, când piesele filatelice expediate au fost compromise.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu