105 ani de când Prințul William de Wied ajunge în Albania pentru a-și începe domnia

Wilhelm de Wied (n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania - d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei.
Wilhelm s-a născut ca al treilea fiu a uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare din Germania. Deținea în armata prusiană funcția de maestru de cavalerie în momentul în care a fost propus pentru funcția de principe al Albaniei de către mătușa sa, Elisabeta a României. Aceasta a insistat pe lângă Take Ionescu, prim-ministru al României, să fie propusă candidatura lui Wilhelm de Wied pentru funcția respectivă.
În 1913, după tratative și ezitări îndelungate, Marile Puteri decid înființarea unui stat albanez, pe care îl proclamase poporul albanez în urmă războaielor balcanice (sprijiniți fiind de Austro-Ungaria). Marile Puteri aveau însă îndoieli în legătură cu capacitatea poporului albanez de a se autoguverna și au hotărât să impună ele un șef de stat. La toate acestea se adăuga și opoziția Rusiei vizavi de crearea unui stat albanez, deoarece intenționa să îi înlesnească aliatului său tradițional, Serbia, un acces către Marea Adriatică prin teritoriul albanez. Marile Puteri s-au decis în final pentru un german protestant care era agreat și de către austro-ungari. Prin Wilhelm, Germania și Austro-Ungaria intenționau să saboteze încercările Italiei și a Serbiei de a căpăta influență politică în noul stat creat. La acestea se adăuga prezumția că un principe care nu aparține nici uneia din marile religii din Albania (islamul, ortodoxia și catolicismul) ar fi mai ușor acceptat de către populația, neexistând din partea sa vreo bănuială de părtinire pentru unul din cele trei grupuri religioase. După multe răzgândiri, Wilhelm de Wied acceptă funcția propusă. Astfel, în 1914 se deplasează 18 reprezentanți ai Albaniei la Neuwied, pentru a-i oferi, în cadrul ceremoniei din 21 februarie coroana Albaniei.
La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa. Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. 

Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri. Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania. Astfel, conflictul de influență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent din punct de vedere financiar, politic și militar) s-a generalizat. În sud grecii încercau să capete o influență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala.
Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația. În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult. Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni. Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa. În 1917 a cerut repunerea sa în funcție. La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer. Părăsește serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții. A murit în 1945 la Predeal. Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.

55 de ani de la decesul Regelui Paul I al Greciei

Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 – 6 martie 1964) a fost rege al Greciei din 1947 până în 1964.
Din 1917 până în 1920 Paul a trăit în exil împreună cu tatăl său, Constantin I. Din 1923 până în 1935 și din nou din 1941 până în 1946, a trăit din nou în exil, de data asta împreună cu fratele său, George al II-lea. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Grecia a fost sub ocupație germană, Paul împreună cu guvernul din exil au trăit la Londra și Cairo. Din Cairo trimitea mesaje poporului grec.
Paul s-a întors în Grecia în 1946. El a urcat pe tronul Greciei în 1947, după decesul fratelui său mai mare, George al II-lea, în timpul războiului civil grec. În 1947 n-a putut ajunge la nunta verișorului său primar Prințul Filip, Duce de Edinburgh cu viitoarea regină Elisabeta a II-a a Regatului Unit deoarece suferea de febră tifoidă.
În 1959, a suferit o operație de cataractă iar în 1963 o operație de apendicită. La sfârșitul lunii februarie 1964, a suferit o nouă operație pentru cancer la stomac și a murit o săptămână mai târziu la Atena.

485 de la moartea pictorului italian Antonio da Correggio

Antonio Allegri numit și Correggio (n. august 1489, Correggio - d. 5 martie 1534) a fost un pictor italian din perioada Renașterii, aparținând „școlii din Parma”.
Picturile sale, realizate cu o tehnică iluzionistă, constituie o punte între operele lui Andrea Mantegna din Mantova și arta Barocului. Creația lui servește ca inspirație multor artiști, de la reprezentanții manierismului până la stilul rococo din secolul al XVIII-lea.
În 1530, la numai doi ani de la moartea unchiului său Lorenzo - de care fusese foarte apropiat - moare soția sa, Girolama. Zdrobit de această lovitură a destinului, Correggio lasă neterminate câteva tablouri începute și se întoarce în orașul natal. Se bucură de o bună sănătate, nu se plânge de nimic, când, în urma unei „boili subite”, moare la 5 martie 1534. Este înmormântat în biserica San Francesco unde, deasupra altarului, se află tabloul „Madonna și Sfântul Francisc”, pictat cu exact douăzeci de ani mai înainte.

Personalităţi feminine româneşti în carte poştală şi filatelie

Încă din Paradis, EVA a stat alături de ADAM şi a demonstrat că are propria ei individualitate. În mod semnificativ o femeie a fost aleasă de Dumnezeu, să aducă pe fiul Lui pe pământ.
Când Dumnezeu a creat femeia a vrut ca să fie o fiinţă deosebită. I-a pus umeri puternici să poarte pe ei toată greutăţile acestei lumi. I-a dat forţă pentru a avea grijă de familie, i-a mai dat sensibilitate pentru a-şi iubi copiii cu dragoste necondiţionată.
Este delicată, e adevărat, dar Dumnezeu a făcut-o şi puternică. Nici nu ne putem închipui cât poate îndura sau realiza. A înzestrat-o şi cu forţa necesară de a-şi ajuta bărbatul în căderile sale şi a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie.

Cu prilejul „Zilei femeii”, botoșăneanca Viorica Hrustovici organizează acestă frumoasă expoziție filatelico-cartofilă sub auspiciile Consiliului Județean Botoșani și a Muzeului Județean Botoșani. Autoarea speră (ca și noi de altfel) ca până vineri, 8 martie, să vadă lumina tiparului și minunata lucrare închinată femeii „Personalităţi feminine româneşti în carte poştală şi filatelie”, apărută la editura Geea. Iată și câteva dintre gândurile autoarei, acum în prag de sărbătoare:

„Când studiezi viaţa personalităţilor feminine reprezentate prin cartea poştală ilustrată sau în filatelie, pentru a alcătui un exponat, realizez că în viaţa de toate zilele, peste ani, am cunoscut multe modele feminine, care s-au evidenţiat de-a lungul carierii lor în cei 20, 30, sau 40 de ani şi care au contribuit în educaţie, sănătate, justiţie, tehnică, sport.
Cunoscându-le mi-am dat seama că nu am făcut degeaba exponatele în filatelie şi cartofilie, prin care prezint personalităţi feminine de acum o sută de ani, şi pe cele de azi, (care sunt continuatoarele, pionierelor din toate domeniile de activitate).
Exponatele realizate cu material filatelic şi carte poştală sunt cu femei si despre femei şi prezintă viaţa de familie, femeia în societate, implicarea acesteia şi responsabilitatea socială şi politică. Aceste personalităţi feminine, sunt atent alese, ele evidenţiindu-se de-a lungul istoriei, în diverse domenii de activitate, cum ar fi: medicina, artele vizuale, literatura, cercetarea-ştiintifică, muzica, sportul, politica, juridica.
Scopul meu a fost să abordez aceasta temă frumoasă – Mişcarea de emancipare a femeii - cu un material generos în filatelie: timbre, coliţe, plicuri, maxime şi cărţi poştale. Acestea nu au doar valoare materială, ci reprezintă adevărate dovezi istorice ale implicării şi contribuţiei femeii la rezolvarea problemelor sociale şi a luptei sale pentru recunoaşterea drepturilor sale fireşti.
Exponatele mele au o temă interesantă privind istoria feminină, care permite să se scoată în evidenţă faptul că femeile au fost pioniere într-un domeniu sau altul, şi au dovedit că pot face aceleaşi lucruri ca şi bărbaţii. Nereuşita unora a fost provocarea pentru altele, încercând să dovedească că au aptitudini pentru orice meserie.”

Așadar iubitorii de frumos sunt așteptați vineri, la miezul zilei, la un  moment de sărbătoare în Botoșani!