Într-o zi, răsfoind noutățile filatelice internaționale, am dat peste un timbru care avea un farmec cu totul aparte. Nu era tipărit pe hârtie obișnuită, ci țesut din fire fine, ca o broderie în miniatură. Îl priveai și aveai impresia că ții în mână nu doar o piesă poștală, ci o bijuterie textilă, un fragment de artă delicată.
Dar frumusețea vine și cu un preț. Timbrele brodate, fiind realizate prin tehnici complexe și în tiraje limitate, au valori nominale foarte ridicate. Așa se explică de ce, în loc să circule pe scrisori, ele rămân mai mult în albume, ca piese de vitrină. Paradoxal, tocmai eleganța și raritatea lor nu încurajează achiziția largă, ci le transformă într-un lux rezervat câtorva colecționari.
M-am gândit atunci că aceste timbre seamănă cu poveștile cusute de bunici pe fețe de pernă: delicate, unice, dar prea prețioase ca să fie folosite zi de zi. Și poate tocmai aici se ascunde farmecul lor: între arta poștală și arta textilă, între frumusețea vizibilă și valoarea inaccesibilă.
Într-un clasor, un timbru brodat nu e doar o piesă filatelică, ci și o întrebare tăcută: cât suntem dispuși să plătim pentru frumusețea efemeră a unui obiect menit, inițial, să circule din mână în mână?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu