Centenarul nașterii artistului Sammy Davis Jr.

Cântăreț de vodevil, dansator, actor (Ocean’s 11), regizor, producător de film, gazdă de show televizat și component al faimoasei formule muzicale „Rat Pack” (alături de Dean Martin, Frank Sinatra, Peter Lawford and Joey Bishop), Sammy Davis Jr. s-a născut în New York, pe data de 8 decembrie 1925.
A fost totalmente autodidact, neurmând niciodată vreo formă de pregătire pentru cariera sa care a început e la vârsta de cinci ani.
În 1964 a jucat pe Broadway în musicalul „Golden Boy”, și a fost nominalizat la un premiu Tony pentru cel mai bun actor (într-un musical) în 1965.

Și-a pierdut ochiul stâng într-un accident de mașină care a avut loc în timp ce era în drum spre studioul de înregistrare, unde urma să înregistreze melodia tematică pentru filmul lui Tony Curtis, Six Bridges to Cross (1955). Plin de umor s-a descris ulterior drept „a one-eyed Jewish Negro”.
Fuma patru pachete de țigări pe zi, obicei care (probabil) i-a cauzat și moartea în 1990.
În onoarea sa, chipul său apare pe mărci poștale emise de: Sierra Leone, Tanzania, Madagascar, Mali, Zair sau Guinea.

 

Prințesa Catharina-Amalia a Olandei: moștenitoarea Coroanei cu o perspectivă modernă

Olanda, 2003 (FDC).

Prințesa Catharina-Amalia, născută pe 7 decembrie 2003, este membră a familiei regale olandeze și moștenitoarea tronului Regatului Țărilor de Jos. Ea este prima fiică a Regelui Willem-Alexander și a Reginei Máxima. Ca Prințesă de Orange, titlu ce este conferit moștenitorului tronului olandez, Catharina-Amalia este văzută nu doar ca o figură regală, ci și ca o prezență proeminentă în peisajul social și cultural al Țărilor de Jos.

Grenada, 2005
(emisiune de agenție).

Catharina-Amalia a crescut sub lumina reflectoarelor, fiind în centrul atenției publicului încă de la naștere. Cu toate acestea, părinții ei au încercat să îi ofere o copilărie cât mai normală, departe de strălucirea regală și protocolul oficial. Ea a urmat o educație obișnuită, fiind integrată în sistemul de învățământ olandez.
Fiind moștenitoarea tronului, prințesa a avut parte de o pregătire specială pentru viitoarea ei responsabilitate. Ea a studiat la diverse școli și a participat la programe de învățare care au acoperit aspecte variate, de la istoria și cultura Olandei până la relațiile internaționale.

Curacao, 2023
(timbru de aur).

Deși încă nu și-a asumat oficial rolul de suveran, Catharina-Amalia a fost activă în diferite proiecte și a participat la evenimente oficiale alături de părinții ei. Ea și-a exprimat deschis interesul și susținerea pentru cauze umanitare și sociale, susținând organizații care luptă împotriva discriminării și care promovează educația și sănătatea mentală.
Cu fiecare pas pe care îl face, Prințesa Catharina-Amalia devine o figură din ce în ce mai vizibilă în societatea olandeză. Deși nu se poate prezice complet cursul pe care îl va lua viața ei, este clar că va avea un impact semnificativ asupra viitorului Țărilor de Jos. Ea va deveni regină într-o zi și va continua să reprezinte tradițiile și valorile țării, dar și să aducă o perspectivă modernă și progresistă în funcția sa.
Prințesa Catharina-Amalia a captat deja atenția publicului prin determinarea, naturalețea și implicarea sa în diverse cauze. Ea reprezintă o imagine a unei monarhii adaptate vremurilor moderne, fiind un simbol al tinerii și al schimbării pentru olandezi.

O rață născută din visul unui crescător

Pe câmpiile verzi ale Angliei interbelice, un crescător pasionat pe nume Reginald Appleyard și-a propus să creeze rața „perfectă”. Din dorința de a îmbina frumusețea cu utilitatea, în anii 1930 a apărut Silver Appleyard, o pasăre cu penaj strălucitor, ce părea pictată în nuanțe de argint, alb și maro.
Silver Appleyard nu este doar o rață domestică robustă, apreciată pentru carne și ouă, ci și o adevărată apariție scenică. Masculii au pieptul ruginiu și capul verzui cu reflexe metalice, în timp ce femelele, mai discrete, poartă tonuri de bej și alb dantelat. În curțile fermelor englezești, aceste rațe au devenit repede un spectacol al culorilor și al echilibrului între util și estetic.
Astăzi, frumusețea lor a fost imortalizată și pe timbre. În emisiunea dedicată rațelor din Marea Britanie, marca poștală cu Silver Appleyard nu surprinde doar aspectul unei păsări rare, ci și povestea unui vis transformat în realitate: acela de a aduce în lume o rață care să fie în același timp practică și grațioasă.
Privind timbrul, colecționarul descoperă nu doar un exemplar de pasăre, ci și o filă din istoria rurală engleză, unde pasiunea și perseverența au creat o specie ce astăzi strălucește, la propriu și la figurat, în albumele filatelice.

Castelul care a născut Versailles-ul

În inima Franței, la câțiva pași de Paris, se ridică un palat care pare desprins dintr-o poveste despre ambiție, frumusețe și destin: Château de Vaux-le-Vicomte. Ridicat în secolul al XVII-lea de Nicolas Fouquet, superintendentul finanțelor regelui Ludovic al XIV-lea, castelul avea să devină nu doar un simbol al rafinamentului baroc, ci și motivul unei prăbușiri spectaculoase.

Povestea începe cu un vis: Fouquet își dorește un domeniu cum nu mai văzuse Franța. Pentru asta, îi adună pe cei mai mari artiști ai vremii – arhitectul Louis Le Vau, pictorul și decoratorul Charles Le Brun, și genialul peisagist André Le Nôtre. Împreună, ei creează o armonie perfectă între arhitectură, artă și natură, o coregrafie a frumuseții care se întinde pe 500 de hectare.
La inaugurarea din 1789, fastul banchetului oferit regelui Ludovic al XIV-lea îl uimește și îl irită pe monarh. Vaux-le-Vicomte era prea frumos, prea grandios, prea… regal. 

La scurt timp, Fouquet este arestat, iar visul său se stinge între zidurile unei închisori. Dar creația sa supraviețuiește și inspiră – din gelozia regelui se naște Versailles, construit de aceiași artiști care au făcut gloria lui Vaux.
Astăzi, castelul este un loc al tăcerii elegante. Fiecare alee, fiecare statuie și fiecare reflex de lumină pe cupola centrală par să spună o poveste despre frumusețea care dăinuie chiar și dincolo de mândrie.

În filatelie, Château de Vaux-le-Vicomte apare ca un manifest vizual al echilibrului clasic, un elogiu adus geniului artistic francez. 
Când privești aceste timbre, nu vezi doar un castel. Vezi visul unui om, mândria unei epoci și inspirația care, de peste trei secole, continuă să lumineze arta și filatelia.

 

Povestea fără sfârșit a cifrei π

Pe băncile școlii, pe tabla profesorului sau în caietele elevilor, cifra π a fost mereu un mister. La început, părea doar un simbol straniu, o literă grecească adusă în lumea cifrelor. Dar în spatele ei se ascunde o poveste fascinantă: raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc. Un număr irațional, imposibil de prins în întregime, care continuă la nesfârșit după virgulă fără să se repete vreodată.

În lumea filateliei, π a fost transformat într-o imagine simbolică – formule matematice pe o tablă, calcule care par să alerge fără oprire, timbre rotunde ce evocă însăși perfecțiunea cercului. Este o dovadă că și știința, la fel ca arta, poate fi celebrată prin timbru.

Pentru colecționar, aceste mărci poștale nu sunt doar bucăți de hârtie denticulată, ci ferestre spre un univers unde matematica devine poezie vizuală. Cifra π ne amintește că există lucruri care nu pot fi închise într-o formulă exactă, dar pot fi totuși admirate și transmise mai departe… chiar și printr-o scrisoare.

Chipul și vocea culturii estoniene

În lumea filateliei, timbrele au darul de a păstra vii nu doar evenimente și locuri, ci și chipurile celor care au lăsat urme adânci în cultura unei națiuni. Un astfel de exemplu este Kaljo Kiisk (3 decembrie 1925 – 20 septembrie 2007), actor și regizor estonian, care timp de peste o jumătate de secol a influențat cinematografia și teatrul din Estonia.
Ca regizor la Tallinnfilm și pe scena teatrului, Kiisk a știut să surprindă povești ancorate în spiritul vremii, transformându-le în repere artistice ce au rămas în memoria colectivă. Publicul îl amintește însă cu o căldură aparte și pentru cariera sa de actor, mai ales prin rolul lui Lible din filmul Kevade, un personaj intrat în patrimoniul afectiv al estonienilor.
Emisiunea filatelică dedicată lui Kaljo Kiisk nu este doar un omagiu adus unei personalități artistice, ci și o invitație de a redescoperi universul cultural pe care l-a clădit. Prin imaginea tipărită pe hârtia gumată, generațiile de azi și de mâine primesc mărturia unei vieți dedicate artei și comunității.
Astfel, timbrul devine mai mult decât o piesă de colecție: devine o fereastră spre povestea unei culturi care își onorează creatorii.

150 de ani de la înființarea Jockey Club Român

Într-o dimineață friguroasă de ianuarie a anului 1875, pe bulevardele Bucureștiului încă tânăr și plin de aspirații, lua naștere o societate cu totul specială: Jockey Club Român. Sub numele sobru de atunci – Societatea de Încurajare pentru Îmbunătățirea Raselor Cailor în România – se așeza temelia unui club de elită, al treilea de acest fel din lume, după cele din Anglia și Franța. Din acel moment, hipismul românesc primea nu doar un cadru organizat, ci și o eleganță care avea să traverseze veacurile.

Au trecut 150 de ani, iar tropotul cailor de rasă se aude astăzi și pe hârtia fină a timbrelor. Romfilatelia și Poșta Română au marcat această aniversare printr-o emisiune filatelică specială (LP #2543), lansată la finele lunii noiembrie, un adevărat omagiu adus tradiției și performanței. 

Cele două mărci poștale (cu nominalele de 5,50 și 25 lei) redau, în tușe pline de dinamism, concurenții aflați în plin galop, surprinzând tensiunea cursei, eleganța jocheilor și frumusețea nobilă a cailor.
Colița aniversară (al cărui timbru are valoarea nominală de 30 de lei) ne poartă și mai adânc în istorie: Domnitorul Carol I, pasionat de echitație, este redat în ținută ecvestră, în fruntea unui regiment de călărași, pornind spre câmpurile de luptă ale Războiului de Independență din 1877. O singură imagine, dar cu forța unei pagini întregi de istorie.

Plicul „prima zi” aduce, la rândul său, emoția unui moment de glorie: o fotografie de la o festivitate de premiere din 1944, când Aristide Cucu primea prestigiosul Premiu Jockey Club. În fundal, grafica surprinde startul unei curse, ca o promisiune mereu reînnoită a competiției.
Emisiunea, machetată de artistul Mihai Criste, este însoțită de o mapă filatelică (tiraj 274 exemplare) care conține blocul filatelic special, numerotat, cu cele trei timbre nedantelate.
Astfel, prin timbre, coliță și plic filatelic Jockey Club Român își continuă povestea – nu doar pe hipodrom, ci și în albumele colecționarilor. O poveste despre eleganță, tradiție și galopul neîntrerupt al istoriei, prins, pentru totdeauna, pe un mic petic de hârtie gumată.

Copilărie și artă pe timbrele Serbiei

Fiecare timbru are puterea de a spune o poveste, iar seriile comemorative „Bucuria Europei”, emise anual de Întreprinderea Publică „Poșta Serbiei”, sunt un exemplu în acest sens. Inspirată de festivalul internațional de cântece și dansuri pentru copii „Bucuria Europei”, această emisiune aduce anual în prim-plan creativitatea și sensibilitatea copiilor din întreaga lume.

Festivalul, fondat în 1969 la Belgrad, a crescut de-a lungul decadelor și a devenit un reper cultural de prestigiu, reunind tineri artiști din zeci de țări. Din 1998, odată cu introducerea Concursului Internațional de Artă, lucrările participanților – copii și adolescenți cu vârste între 4 și 18 ani – sunt selectate pentru a decora timbrele aniversare. 

Folosind tehnici variate precum creion, acuarelă, tempera, colaj sau grafică, fiecare lucrare surprinde imaginația, jocul și emoțiile copilăriei.
Sloganul ediției din 2025, „Totul este posibil dacă crezi în imposibil!”, inspirat de „Alice în Țara Minunilor” a lui Lewis Carroll, încurajează tinerii să viseze fără limite și să creadă în puterea visului lor, iar timbrele devin astfel mici ferestre către universul creativ al copiilor.

Pe timbre sunt ilustrate lucrări selectate dintr-un număr impresionant de mii de creații venite din Serbia și din întreaga lume, transformând fiecare timbru într-o mică operă de artă, dar și într-un document al culturii vizuale a copilăriei. Astfel, colecționarea acestor timbre nu este doar o pasiune filatelică, ci și o incursiune în expresia pură a creativității și imaginației celor mai tineri artiști.
Filatelia devine, așadar, un pod între artă, educație și bucuria copilăriei, iar „Bucuria Europei” rămâne un simbol al talentului tinerilor și al diversității culturale din întreaga lume.

 

Un teatru, o voce, o legendă: Ion Dacian în filatelie

Într-o seară de toamnă, răsfoind un album filatelic cu miros ușor de hârtie veche și istorie, am zăbovit asupra unor imagini care păreau să cânte. Chipul lui Ion Dacian, cu privirea sa caldă și sigură, se ridică dintr-o carte poștală (emisă de Edipost în 2001, cod 075) ca dintr-o rampă de scenă. În spatele lui, pe un întreg poștal plic (cod 31/2010), se ghicește povestea unui teatru care a crescut odată cu publicul său: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, ajuns astăzi la aniversarea a 75 de ani, prilej cu care Romfilatelia i-a dedicat o emisiune filatelică (LP #2542) pe data de 26 noiembrie 2025. O instituție născută din muzică, vis și curaj artistic, care a învățat generații întregi să asculte nu doar cu urechea, ci și cu sufletul.

Ion Dacian a fost mai mult decât un tenor al vremii sale – a fost o punte între opereta clasică și îndrăzneala musicalului modern. În 1968, când a deschis porțile acestui gen într-o lume dominată de operetă, a făcut un gest vizionar, asemenea unui dirijor care schimbă ritmul unei întregi orchestre. Astăzi, acest drum continuă, iar emisiunea filatelică aniversară, machetată cu măiestrie de George Ursachi, îl omagiază cu finețe: o marcă de 8 lei ce înfățișează scena teatrului și portretul său, o coliță dantelată de 30 lei cu ansamblul din My Fair Lady și Ion Dacian în rolul profesorului Higgins, și un plic „prima zi” unde tenorul apare în fața unei partituri, alături de pian – simbol al muzicii care nu se stinge.

Privind aceste piese filatelice, ai impresia că auzi aplauzele din sală și vibrația orchestrei din fosă. Timbrele nu mai sunt doar simple valori poștale, ci devin bilete simbolice la un spectacol al memoriei. Iar Ion Dacian, prins pentru totdeauna între perforații fine, continuă să cânte, din album în album, povestea unui teatru care a ales mereu lumina rampei și curajul artei adevărate.

De la jucărie la filatelie: povestea unei locomotive

În 1969, poșta germană aducea pe timbre o poveste care mergea pe șine cu ajutorul aburului și al imaginației. În cadrul seriei „Wohlfahrtsmarken” (mărci de binefacere), a apărut un timbru cu o locomotivă stilizată, inspirată de o figurină de tablă din jurul anului 1835. Nu era o simplă alegere decorativă: era o întoarcere în timp, către epoca romantică a căilor ferate și a copilăriei, când micile figurine de tablă aprindeau visuri de aventură.
Pe timbrul, tipărit în 4.294.000 exemplare, locomotiva se înfățișează simplă și totuși fermecătoare: roțile roșii par gata să se pună în mișcare, iar fumul alb, desenat în volute decorative, lasă impresia că trenul tocmai s-a desprins de pe șina realității și a intrat într-un univers al jocului. În partea de jos, valoarea 10+5 pfennig amintește că, dincolo de frumusețea artistică, această marcă poștală avea și un rost caritabil — suprataxa fiind destinată acțiunilor sociale.
Privind acest timbru machetat cu măiestrie de Heinz Schillinger, colecționarul descoperă mai mult decât o imagine: o legătură între istoria tehnicii și universul copilăriei, între progresele feroviare ale secolului XIX și magia jucăriilor de altădată. Un mic tablou care, pus într-un album, continuă să spună povestea începuturilor transportului modern și a bucuriilor simple ale epocii de aur a trenurilor cu abur.

Un zbor lung, o poveste scurtă

Pe oglinzile de apă ale nordului, atunci când soarele se apleacă leneș peste maluri, apare uneori silueta elegantă a unei păsări cu adevărat aparte: rața Pintail (Anas acuta). Privită de departe, pare o pană alungită purtată de vânt, iar apropiindu-te descoperi gâtul său suplu și coada lungă, ascuțită, care i-a dat și numele.

Povestea acestei păsări este una a călătoriilor. Iernile blânde din Europa de Vest, inclusiv din Marea Britanie, o aduc aproape de oameni, dar rădăcinile ei se întind până în zonele nordice, acolo unde își clocește ouăle sub ceruri reci. E o pasăre migratoare prin excelență, un simbol al libertății și al drumurilor fără sfârșit.

Pe timbrul emis de Royal Mail în toamna anului 2025 (vezi maxima din deschiderea acestui articol), această specie este surprinsă într-un peisaj natural, cu aripile ce par croite din linii fine, ca o gravură vie. Pentru colecționari, această imagine nu este doar o reproducere grafică, ci o invitație la a descoperi frumusețea păsărilor care trăiesc în umbra apelor liniștite.
Și, cine știe, poate că privindu-l într-un clasor, fiecare dintre noi va simți un dor de călătorie, la fel ca Pintail-ul, care și-a făcut din migrație o artă și din eleganță o semnătură.

 

Întreg poștal dedicat Reșiței – 130 de ani de la prima locomotivă

În anul 2002, filatelia românească a marcat un moment deosebit: 130 de ani de la construirea primei locomotive la Reșița (1872–2002). Cu această ocazie, între 22 și 29 septembrie s-a desfășurat Expoziția Filatelică Internațională de la Reșița, eveniment care a reunit colecționari și pasionați de istorie industrială.

Pentru a celebra evenimentul, a fost emis întregul poștal cod 128/2002, ilustrat cu o imagine a Fântânii cinetice din Reșița, un simbol al orașului. Monumentul a fost realizat după proiectul sculptorului Constantin Lucaci (și nu Lucaciu cum apare machetat greșit pe plicul emis de Poșta Română) și construit de U.C.M. Reșița, fiind considerat una dintre cele mai spectaculoase fântâni urbane din România. Fântâna a fost inaugurată la 23 august 1984.

Întreg poștal pe care a fost aplicată ștampila expoziției.

Timbrul fix al întregului poștal (valoare nominală 3.000 lei) reproduce aceeași fântână cinetică, creând o unitate vizuală între ilustrație și francatură.
Astfel de emisiuni nu doar comemorează momente istorice și realizări tehnice, ci și pun în valoare identitatea culturală și artistică a orașelor românești. Întregul poștal de la Reșița rămâne o piesă atractivă atât pentru colecționarii de întreguri poștale, cât și pentru cei pasionați de tematica industrială sau arhitecturală.

Timbre cu iz de brad

Începând de vineri, 21 noiembrie 2025, Romfilatelia și Poșta Română au adus colecționarilor o noutate absolută în peisajul filatelic național: primele timbre românești parfumate cu miros de brad. Emisiunea specială „Crăciun 2025” (LP #2541) marchează astfel o inovație tehnologică și estetică, integrând aroma tradițională a sărbătorilor în cerneala tiparului – un detaliu care va transforma fiecare scrisoare într-o mică amintire olfactivă a iernii.

Crăciunul și Anul Nou, sărbători ale dăruirii, luminii și reîntoarcerii la spiritul copilăriei, sunt surprinse în această emisiune prin elemente simbolice, culori calde și un parfum inconfundabil de brad. Emisiunea, machetată de George Ursachi, cuprinde: două mărci poștale, o coliță filatelică dantelată, plicul „prima zi” (258 de exemplare), o mapă filatelică cu un produs special, realizat în tiraj limitat de doar 320 de exemplare cuprinzând un bloc filatelic special numerotat ce conține trei timbre nedantelate.

Aroma de brad, luminile feerice ale orașelor și gospodăriilor, colindele și zurgălăii prind formă în întreaga emisiune, care reconstituie atmosfera caldă și luminoasă a Crăciunului românesc.

Marca de 5 lei reunește simboluri ale darurilor tradiționale: un soldățel inspirat de figura lui Peneș Curcanul, un căluț de lemn, o păpușă îmbrăcată în costume românești cu motive strămoșești, toate așezate într-un coșuleț de nuiele pe un ștergar cu cusături autentice. Imaginea evocă nostalgia darurilor simple, dar pline de însemnătate, oferite colindătorilor.
Timbrul de 14 lei pune accentul pe simbolistica Pomului de Crăciun. Un glob cu un înger ce amintește de scena Nașterii Domnului este alăturat unui glob care îl reprezintă pe Moș Crăciun în ipostaza sa tradițională. Împreună, acestea sugerează armonia dintre sacru și festiv.

Colița filatelică, proiectată într-o grafică de basm, înfățișează un peisaj hibernal cu animale, un om de zăpadă și o casă împodobită cu lumini. Pe cerul nopții de decembrie, ledurile conturează cuvântul ROMÂNIA, completând atmosfera de poveste.
Ilustrația plicului „prima zi” pune în valoare crengile de brad, parfumul emisiunii, un glob tradițional din a cărui strălucire răsare Steaua Magilor și inscripția „Crăciun” – un omagiu adus bucuriei acestei perioade.

Emisiunea Crăciun 2025 reprezintă nu doar o premieră tehnologică pentru filatelia românească, ci și un omagiu adus tradițiilor care ne unesc de secole. Prin imagine, simbol și aromă, aceste timbre devin mici ambasadoare ale spiritului sărbătorilor, menite să încânte colecționarii și destinatarii scrisorilor de pretutindeni.

O poveste în alb și lapte

În peisajul verde al Norvegiei, printre fiorduri și sate liniștite, caprele de lapte își au locul lor firesc. Capra de lapte norvegiană, domesticită încă din preistorie, este astăzi cea mai răspândită rasă de capre din țară și un simbol al răbdării și al hărniciei.

Dezvoltată prin îmbinarea raselor locale cu unele influențe străine, această capră nu are un „portret unic”: poate varia mult ca aspect. Dar ceea ce o face remarcabilă nu este culoarea blănii, ci darul pe care îl oferă an de an – laptele. În medie, o capră produce aproximativ 700 de litri, devenind astfel o sursă vitală pentru gospodăriile norvegiene și pentru industria laptelui.

Filatelia nu a rămas indiferentă la rolul ei. În unele emisiuni poștale, capra de lapte norvegiană apare în ilustrații simple, dar sugestive, amintindu-ne că o mică vietate poate avea un impact uriaș asupra vieții unei comunități. Privind un astfel de timbru, ne putem imagina liniștea unui sătuc norvegian și clopoțeii care răsună pe pășuni.
Astfel, colecționând un mic fragment de hârtie gumată, purtăm cu noi o parte din istoria rurală a Norvegiei – o poveste în alb și lapte, spusă prin filatelie.

Timbrele pentru Bunăstarea Copiilor – o poveste în miniatură

Era o după-amiază liniștită, iar clasorul pe care-l răsfoiam părea să ascundă o comoară. Printre blocurile și colițele obișnuite, am găsit câteva compuse din timbre deosebite. Nu erau doar simple piese filatelice, ci o fereastră spre o lume în care copiii erau în centrul atenției.

Timbrele pentru Bunăstarea Copiilor au apărut dintr-o dorință simplă, dar profundă: aceea de a transforma corespondența zilnică într-un gest de solidaritate. Fiecare valoare poștală emisă purta în sine o promisiune – că banii strânși din vânzarea acestor timbre vor ajuta la îmbunătățirea vieții celor mici.

În imagini apăreau zâmbete, jocuri, scene de viață școlară sau simboluri ale speranței. Privindu-le, îți puteai imagina copii care primeau o masă caldă, un manual nou sau poate o haină de iarnă. 

Filatelia, aparent un hobby rezervat colecționarilor, devenea astfel un mijloc de a construi viitorul.
Povestea acestor timbre ne arată că hârtia gumată nu înseamnă doar artă și pasiune, ci și responsabilitate. 

În fiecare mică imagine se ascunde dorința unei lumi mai bune, unde niciun copil nu este lăsat în urmă.
Și poate că, atunci când răsfoim albumele noastre filatelice, aceste timbre nu ne spun doar istoria unui program social, ci și povestea unei umanități care a ales să pună bunăstarea copiilor înaintea oricărei alte priorități.