 |
| Blocul de 3 timbre + 1 vinietă și manșetă ilustrată emis în 2018 de Romfilatelia |
Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.
Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme” (în limba română, „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca „Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de „Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, „Revista Științelor Medicale” (1905), „Annales de Biologie” (1911) și „Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.
Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme” (în limba română, „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca „Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de „Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, „Revista Științelor Medicale” (1905), „Annales de Biologie” (1911) și „Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu