Romfilatelia susține și promovează spiritul olimpic și valorile Olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul școlar prin introducerea în circulație, marti, 4 septembrie 2018, a emisiunii de mărci poștale Jocurile Olimpice în imaginația copiilor.
Lucrarea Dinamism cromatic, semnată de către elevul Roman Gabriel de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, ilustrează timbrul cu valoarea nominală de 2 lei (contravaloarea taxei de confirmare - AR). Desenul, aparţinând categoriei de vârstă 15-18 ani, apreciat de către juriul concursului cu Premiul I, redă sceneale unor discipline sportive cum ar fi scrimă, gimnastică, haltere, înot, tir cu arcul etc.
Din categoria de vârstă 6-10 ani, a fost selectată, pentru a ilustra timbrul cu valoarea nominală de 3 lei (contravaloarea expedierii interne a unui plic plat neprioritar recomandat având greutatea cuprinsă între 50 și 100 g), lucrarea Tenis, autor Fluerașu Sofa de la Palatul Copiilor din Craiova, apreciată cu Menţiune.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei corespondențe internaționale neprioritare cu greutatea de până în 50 g) este ilustrat desenul intitulat Tinere speranţe, autor Adumitroaie Anna Rocsana de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Lucrarea, apreciată de către juriu cu Menţiune, aparţine categoriei 11-14 ani și redă imagini sugestive din scrimă, gimnastică, canotaj și volei.
Desenul Graţie și eleganţă, aparţinând elevei Aveloiu Diana de la Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei (contravaloarea unei recomandate internaționale prioritare având greutatea de până în 50 g). Lucrarea, participantă la categoria de vârstă 11-14 ani, a fost răsplătită de juriul compeţitiei cu Menţiune. Aceasta ilustrează, așa cum sugerează și titlul ei, graţia elementelor din gimnastică.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este ilustrat desenul intitulat Roma antică, autor Dreţcanu Raluca Ioana de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Lucrarea reproduce cea mai cunoscută operă a sculptorului grec Miron, Discobolul, cunoscut și sub numele de Aruncătorul cu discul.
Seria este completată de setul de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre și minicoala de 4 timbre + 4 viniete + manșetă ilustrată (2 minicoli) și minicoala de 4 timbre + 2 viniete + 2 tabsuri + manșetă ilustrată (2 minicoli).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu