Publicitate

16 mai 2018

Federaţia Română de Judo, 50 de ani

Dintr-un comunicat de presă primit azi (16 mai 2018) din partea Romfilatelia, aflăm că vineri, 18 mai 2018, va avea loc punerea în circulație a unei noi emisiuni de timbre poștale intitulate „Federaţia Română de Judo, 50 de ani”.
Emisiunea de mărci poștale conține două valori, respectiv 2,90 lei (tarif echivalent pentru corespondența recomandată internă de plicuri plate în serviciu standard neprioritar până în 50 de grame) și 12,00 lei (tarif pentru servicul recomandat pentru corespondența externă), ambele ilustrând scheme de luptă specifice acestui sport.
Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

05 mai 2018

Primul Salon Internațional de Artă Naivă Oradea 2018

Cu ocazia Primului Salon Internațional de Artă Naivă Oradea 2018, organizat sub genericul „Centenarul Marii Unirii” în perioada 28.06 - 28.07.2018, Asociația Filateliștilor Caraș-Severin a realizat o frumoasă ștampilă omagială care va fi aplicată pe corespondența expediată de la Oficiul Poștal nr. 1 din Oradea, cod poștal 410610, în ziua de joi, 28 iunie 2018.
Pentru a preveni întâmplările nefericite din trecut petrecute la alte oficii poștale din țară în care s-au aplicat ștampile ocazionale, îndemnăm organizatorii să-i roage pe cei de la oficiul poștal unde va fi aplicată ștampila să revadă instrucțiunea 103/2132/25.07.2006, unde este prevăzut, printre altele, și următoarea menționare: „Pe trimiterile ale căror timbre vor fi obliterate cu ștampila de zi omagială și care circulă în sistemul poștal, se aplică și ștampila de zi poștală, astfel încât impresiunea acesteia să nu se suprapună peste impresiunea ștampilei de zi omagiale.”
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Succes Horia Colibășanu!

Asociația Filateliștilor Timișoara a realizat o ștampilă oamgială intitulată: „Succes HORIA COLIBĂȘANU”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată joi, 10 mai 2018, de la Oficiul Poștal Timișoara 1  - cod 300790.
Pentru a preveni cele întâmplate în perioada care a trecut la alte oficii poștale din țară în care s-au aplicat ștampile ocazionale, îndemnăm organizatorii să-i roage pe cei de la oficiul poștal unde va fi aplicată ștampila să revadă instrucțiunea 103/2132/25.07.2006, unde este prevăzut, printre altele, și următoarea menționare: „Pe trimiterile ale căror timbre vor fi obliterate cu ștampila de zi omagială și care circulă în sistemul poștal, se aplică și ștampila de zi poștală, astfel încât impresiunea acesteia să nu se suprapună peste impresiunea ștampilei de zi omagiale.”
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Mihai Eminescu aniversat la Turda

Clubul Filatelic Turda a realizat o ștampilă aniversară dedicată poetului Mihai Eminescu intitulată: „2018 - Anul Centearului „România Mare” – Personalități – Mihai Eminescu 1850-1889”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată vineri, 15 iunie 2018, de la Oficiul Poștal Turda  - cod 401200.
Pentru a preveni cele întâmplate în perioada care a trecut la alte oficii poștale din țară în care s-au aplicat ștampile ocazionale, îndemnăm organizatorii să-i roage pe cei de la oficiul poștal unde va fi aplicată ștampila să revadă instrucțiunea 103/2132/25.07.2006, unde este prevăzut, printre altele, și următoarea menționare: „Pe trimiterile ale căror timbre vor fi obliterate cu ștampila de zi omagială și care circulă în sistemul poștal, se aplică și ștampila de zi poștală, astfel încât impresiunea acesteia să nu se suprapună peste impresiunea ștampilei de zi omagiale.”
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Publicitate

Persoane interesate