Publicitate

06 ianuarie 2018

170 de ani de la nașterea poetului bulgar Hristo Botev

Hristo Botev (n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar, fiind considerat cel mai mare poet al Bulgariei.
Botev s-a născut în Kalofer. Tatăl său, Botev Petkov (1815-1869), a fost profesor și una dintre cele mai semnificante personalități de la sfârșitul revoluției naționale bulgare împotriva ocupației otomane. El a avut o puternică influență asupra fiului său, în timpul tinereței acestuia. În 1863 după ce a terminat școala generală în Kalofer, Botev a fost trimis de tatăl său la liceu în Odessa. Aici a fost impresionat de operele poeților liberali ruși din acele timpuri. În anul 1865 a părăsit liceul și și-a petrecut următorii 2 ani predând în Odesa și Basarabia. Între timp a început să-și creeze primele opere lirice și de asemenea, să-și stabilească legături puternice cu mișcările revoluționare rusești și poloneze.
La începutul anului 1867, Botev se întoarce în Kalofer unde îl înlocuiește temporar pe tatăl său, acesta fiind bolnav. În mai, în timpul sărbătorii Sf. Chiril și Sf. Metodie (tatăl său a fost cel care a început organizarea la sfârșitul anului școlar ce acum corespunde cu vacanța națională bulgară de pe 24 mai), el a făcut public discursul său împotriva autorităților otomane și aristocraților bulgari (pe care-i acuză că colaborează cu otomanii).
Ca urmare, Botev a fost forțat să părăsească orașul. Inițial a decis să se întoarcă în Rusia, dar din motive financiare, a optat pentru România, la acea vreme, România fiind un azil pentru mulți exilați bulgari.

180 de ani de când Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey

Samuel Finley Breese Morse (n. 27 aprilie, 1791 – d.2 aprilie, 1872) a fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent.
Samuel Morse a creat alfabetul Morse - în care literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi - în jurul anului 1838. El a identificat literele cel mai des folosite și le-a asociat semnale scurte (pentru "e", un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu "q"), le-a asociat semnalele cele mai lungi.
Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice, acestea putând fi scrise sub forma de puncte și linii sau semnalizat cu lumini intermitente sau cu semnale radio.  Pe data de 6 ianuarie, acesta realizează prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey.
Apelul internațional de pericol, SOS - 3 puncte, 3 linii, 3 puncte - a fost introdus în 1912, la 40 de ani după moartea lui Morse. Expresia des folosită de acesta, "Save Our Souls"( "salvați sufletele noastre"), a apărut ceva mai târziu.

05 ianuarie 2018

50 de ani de la preluarea puterii din Cehoslovacia a lui Alexander Dubček

Alexander Dubček (n. 27 noiembrie 1921, Uhrovec, Cehoslovacia – d. 7 noiembrie 1992, Praga, Cehoslovacia) a fost un om politic slovac și conducător, pentru scurt timp, al Cehoslovaciei (5 ianuarie 1968 – 17 aprilie 1969). El a încercat să reformeze regimul comunist în timpul Primăverii de la Praga, dar a fost forțat să demisioneze în urma invadării Cehoslovaciei de către armatele țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia. Mai târziu, după răsturnarea guvernului în 1989, el a fost președinte al Adunării Federale a Cehoslovaciei, parlamentul țării. Tot în 1989, Parlamentul European i-a decernat lui Dubček Premiul Saharov pentru libertate de gândire.

04 ianuarie 2018

Marile evenimente filatelice ale anului 2018

Pentru iubitorii de filatelie anul 2018 nu va fi lipsit de evenimente filatelice de seamă. Pe site-ul Blog de timbrofil a apărut zilele trecute Agenda expozițională a anului 2018, unde sunt prezentate cele mai importante evenimente filatelice care urmează. Amintesc doar: expoziţia binanuală Stampex (februarie), cea de-a 60-a ediţie a Exfimo, expoziţie filatelică naţională organizată şi găzduită de Luxemburg, cea de-a 8-a ediţie a Birdpex (salon tematic internaţional) și campionatul mondial de filatelie Israel 2018 (mai), campionatul filatelic francez Paris-Philex, cel de-al 91-lea congres al Federaţiei franceze a asociaţiilor filatelice (FFAP), expoziţia multinaţională Nordia 2018 din Islanda (iunie), expoziţie filatelică internaţională Estex, Tallinn, în Estonia (13-15 iulie 2018), expoziţia internaţională aflată sub patronaj FIP şi FEPA, Praga 2018 (15-18 august), urmat în data de 19 august de Congresul FEPA. Acestea sunt doar o parte dintre evenimente, mai multe putând afla pe site-ul amintit. La momentul oportun voi încerca să vă readuc aminte de expozițiile care urmează prin postări actualizate.

Publicitate

Persoane interesate