Naturismul, numit pe vremuri şi „gimnosophie”, a luat naştere
în Franţa, la iniţiativa unui geograf de la mijlocul secolului 19.
Elisée Reclus considera că nuditatea colectivă, sinonimă cu libertatea
este şi un mijloc de revitalizare fizică. Practica se dezvoltă mai întâi
în rândul anarhiştilor şi socialiştilor, înainte de a lua amploare şi
în restul societăţii.
La sfârşitul anilor 1800, naturismul trece Rhinul şi apare în Prusia
împăratului Wilhelm al II-lea. În vremea aceea, sexul şi nuditatea sunt
teme tabuu, iar naşterea mişcării naturiste este o reacţie în faţa
industrializării tot mai mari a ţării. În condiţii de lucru tot mai
grele, lumea se gândeşte cum să trăiască, să profite de viaţă altfel.
În 1893, un sociolog german scrie o carte intitulată „Nacktkultur” („Cultura nudităţii”),
una dintre primele cărţi care promovează binefacerile nudităţii
sociale. De la pardesiile cu gulerul ridicat pentru bărbaţi şi corsetele
rigide acoperite de rochii până în pământ ale femeilor, lumea descoperă
brusc plăcerile statului în pielea goală pe malul mării sau în apă.
Prima staţiune balneară nudistă din Germania îşi deschide porţile în
1903 la Klinberg, nu departe de Lübeck (ea se numeşte centru „gimnic”
la început), staţiune ce-şi va închide porţile de-abia în 1981. Spre
1915, Prusia numără nu mai puţin de 380 de staţiuni similare, care fac
elogiul naturismului colectiv. Apare chiar şi o mişcare nouă, intitulată
Frei-Körper-Kultur, cultura corpului liber, care se va extinde treptat,
mai întâi la statele germanice, apoi între cele două războaie, în
Franţa, pentru a trece Atlanticul, începând cu anii 1950.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu