Mărturii ale eleganței

Romfilatelia și Poșta Română ne-au oferit, începând de miercuri, 5 noiembrie 2025, o incursiune plină de rafinament și istorie, prin lansarea emisiunii filatelice „Colecții Românești” (LP #2538), dedicată de această dată subiectului inedit: „Samovare și ceainice”. Această colecție complexă, machetată de către Ion Chirescu, include șase mărci poștale, o coliță dantelată și două plicuri „Prima Zi”, aducând în prim-plan obiecte tradiționale din secolele XVIII–XX.

Emisiunea ilustrează piese excepționale, precum samovarul rusesc din bronz aurit (3 lei), fabricat în sec. XIX, probabil de prestigiosul atelier Alenchikov și Zimin din Tula, sau samovare englezești din perioada de regență (6,50 lei și 25 lei), simboluri ale bunului gust britanic. 

De remarcat este și samovarul german (7 lei) din 1910, cu forma octagonală neobișnuită, tipică stilului Jugendstil.
Dacă istoria samovarului este legată de încălzirea apei, cea a ceainicului este inseparabilă de prepararea ceaiului, debutând în China, în timpul dinastiei Yuan (sec. XIII-XIV). 

Aceste vase esențiale, ajunse în Europa abia în secolul al XVII-lea, variază în formă și material, influențând atât gustul, cât și întregul ritual al ceaiului.

O piesă deosebit de interesantă este ceainicul marocan (9 lei), un obiect de mari dimensiuni din alpaca argintată, pe al cărui capac a fost aplicat simbolul Coroanei de Oțel a regilor României – un omagiu neașteptat adus coroanei turnate din țeava unui tun capturat la Plevna. 

Pe colița dantelată (30 lei) este reprodus un samovar marocan din sec. XX, remarcabil prin ornamentele sale bogate, tipice artizanatului local.
Privită în ansamblu, această emisiune filatelică nu este doar o colecție de obiecte, ci o istorie a ospitalității și a rafinamentului, transportată din secole trecute direct în clasorul colecționarilor.

 

130 de ani de la moartea scriitorului Alexandru Odobescu

Scriitorul Alexandru Odobescu s-a sinucis cu o supradoză de morfină din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. A decedat la 10 noiembrie 1895. A fost îndrăgostit de o fostă Miss România, profesoara de geografie Hortansa Racoviţă, mai tânără cu 30 de ani decât el. Pentru scriitorul Alexandru Odobescu, întâlnirea cu profesoara de geografie Hortensia Racoviţă, o femeie frumoasă care deţinuse titlul de Miss România, s-a dovedit a fi fatală. El era un bărbat însurat, la casa lui, şi avea copii. Ea era o doamnă mai tânără cu 30 de ani decât Odobescu, cu două căsnicii eşuate la activ. Născută la Brăila în 1864, Hortensia Racoviţă se căsătorise în 1885 cu fiul lui Carol Davila, Alexandru. Căsătoria s-a finalizat cu un divorţ. S-a căsătorit apoi cu Dumitru Racoviţă, care a murit după doar doi ani de căsnicie. Autoare a unui manual de geografie, profesoara era nu doar o femeie frumoasă, ci şi una educată. Alexandru Odobescu a cunoscut-o în 1891. Era însurat cu Alexandra-Saşa Prejbeanu şi avea o fiică de 28 de ani. După un mariaj de trei decenii cu Saşa, inima lui Odobescu a fost furată iremediabil de profesoara de geografie. Despre Saşa se spune că a fost o soţie mai mult decât îngăduitoare, care a tolerat aventurile amoroase ale soţului, problemele cu banii şi dependenţa de morfină pe care o dobândise scriitorul. Aventura scriitorului cu Hortansa a fost una zbuciumată şi a ajuns şi la urechile soţiei. Crezând că este vorba despre o aventură amoroasă, aşa cum mai existaseră în trecut, Saşa a trecut cu vederea pasiunea scriitorului pentru profesoara de geografie. În speranţa că profesoara îl va accepta ca soţ, dacă va fi un om liber, scriitorul i-a cerut Saşei divorţul. I-a cerut soţiei divorţul, iar amantei mâna. „Sunt antrenat cu forţa cea mai irezistibilă, cea mai suveran dominantă, într-o afecţiune foarte puternică pe care n-am mai simţit-o niciodată”, spunea Odobescu despre pasiunea sa pentru Hortansa. Se spune că soţia scriitorului, Saşa, a înţeles pasiunea acestuia şi i-a cerut ea însăşi Hortensiei să se căsătorească cu Odobescu. Tânăra profesoară de geografie nu a acceptat. Deşi iniţial acceptase iubirea acestuia şi se spune că îi şi alimentase pasiunea, într-un final l-a respins. Odobescu nu a suportat refuzul Hortensiei. „Nebun n-am fost, dar că, cu inima mea peste fire simţitoare, am căzut pradă uşurinţii şi vulgarităţii simţirilor unei fiinţe fără inimă, fără conştiinţă, lipsită chiar de acea pătrundere de minte ce ar fi făcut dintr-însa o zână inspiratoare mult-puţinelor mele facultăţi intelectuale. Mi s-a întâmplat să iubesc şi alte femei în viaţa mea şi câteva din acelea au fost pentru mine îndemnătoare la cele mai bune şi mai alese ale mele lucrări. Aceasta însă, pe care am iubit-o mai mult decât pe oricare, a fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii mele”, îi scria Odobescu prietenului său Anghel Demetriescu. Respins de Hortensia, Odobescu a avut o primă tentativă de sinucidere în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895. A încercat să ia o supradoză de morfină, însă gestul nu i-a fost fatal. Supradoza i-a fost fatală şi a murit două zile mai târziu, pe 10 noiembrie 1895. Se spune că moartea lui nu a impresionat-o prea mult pe cea pentru care comisese gestul extrem din iubire. Hortensia s-a căsătorit un an mai târziu cu un profesor de geografie.

120 de ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie

În anul 1904, în contextul dezvoltării economice accelerate din perioada Imperiului Austro-Ungar, a fost înființată Societatea pe Acțiuni a Căii Ferate Locale Baia Mare - Baia Sprie (în maghiară, Nagybánya-Felsőbányai helyiérdekű vasút részvénytársaság). Obiectivul principal al acestei companii era crearea unei infrastructuri feroviare moderne care să faciliteze transportul de mărfuri și persoane între localitățile Baia Mare (Nagybánya) și Baia Sprie (Felsőbánya), situate în regiunea Maramureșului.

Proiectul s-a bucurat de un sprijin financiar substanțial, valoarea inițială a investiției ridicându-se la 259.000 coroane. Ministerul Comerțului din Budapesta a contribuit cu 100.000 de coroane, în timp ce orașul Baia Sprie a adăugat un aport de 90.000 de coroane. Restul capitalului a fost obținut prin emiterea unui set de acțiuni la purtător cu valoare nominală de 200 coroane fiecare, începând din anul 1907.

În anii premergători deschiderii oficiale, s-au efectuat numeroase lucrări de infrastructură, printre care și construirea unor poduri, terasamente și gări adaptate necesităților locale. Darea în exploatare a liniei de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie pe data de 9 noiembrie 1905 a fost un eveniment major pentru comunitățile din zonă, oferind noi oportunități economice și facilitând legăturile comerciale între cele două localități și împrejurimi.
Pe lângă beneficiile economice directe, dezvoltarea căii ferate a contribuit la consolidarea statutului urbanistic al orașelor implicate, stimulând investițiile în minerit, industrie și turism. De asemenea, a reprezentat un pas important în modernizarea regiunii Maramureș, integrând-o mai bine în rețeaua de transport a Imperiului Austro-Ungar.
Chiar dacă linia de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie a fost închisă definitiv pe data de 14 iulie 1988 și demontată din teren, ea a rămas un simbol al dezvoltării industriale din acea perioadă, marcând o etapă semnificativă în istoria economică a Maramureșului.
Pentru a satisface interesul pasionaților de filatelie feroviară, Cercul filatelic al Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare a creat și lansat un plic aniversar și o carte poștală ilustrată, fiecare realizată într-un tiraj limitat de 25 de exemplare.

Povestea unei rațe regale

Într-un colț liniștit al Angliei, acolo unde pajiștile verzi se întâlnesc cu apele domoale, s-a născut cândva o rață cu totul aparte: Aylesbury. Numele ei vine de la orașul Buckinghamshire-ului, iar povestea începe în secolul al XVIII-lea, când fermierii locali au început să o crească pentru penajul alb ca zăpada și pentru carnea sa considerată delicatese.

Rața Aylesbury are un mers blând, cu silueta ei albă și ciocul rozalie ce pare desenat cu grijă. Nu e doar o pasăre domestică, ci un simbol al unei tradiții englezești care a rezistat generații la rând. În vremurile de glorie, aceste rațe erau trimise cu sute la piețele din Londra, devenind un adevărat brand culinar al regiunii.
Anul acesta, frumusețea lor elegantă a ajuns din nou pe timbre, prin intermediul recentei emisiuni filatelice a Royal Mail dedicată rațelor britanice (vezi maxima din deschiderea acestui articol). Privind marca poștală cu Aylesbury, colecționarul nu vede doar un exemplar de pasăre, ci o poveste despre migală, despre cum oamenii au știut să îmblânzească natura și să transforme o simplă rață într-un simbol al simplității și al tradiției.
Pe hârtia gumată a timbrului, Aylesbury își întinde gâtul ca și cum ar pluti spre trecut, ducând cu ea memoria unui ținut și a unei lumi rurale pe care filatelia o păstrează vie.