75 de ani de la moartea scriitorului francez Jean Giraudoux

Jean Giraudoux (n. 29 octombrie 1882, Bellac, Haute-Vienne, Limousin, Franța - d. 31 ianuarie 1944, Paris, Franța) a fost un scriitor (romancier, eseist, dramaturg) și un diplomat francez.
Originea modestă nu l-a împiedicat să facă studii strălucite. Învață la școala primară din orașul natal, apoi Jean Giraudoux urmează cursurile liceului din Châteauroux, iar din anul 1900, își continuă studiile la Liceul Lakanal, din Paris. Între anii 1903 – 1905, Jean Giraudoux urmează studiile la Școala Normală Superioară, unde optează pentru studii germanice. La absolvire, a reușit primul. Cunoașterea temeinică a Germaniei, a literaturii sale și a sufletului german i-a permis realizarea unor opere literare profunde: Siegfried et le Limousin, Siegfried, La Guerre de Troie n'aura pas lieu, Ondine.
Jean Giraudoux moare, potrivit versiunii oficiale, ca urmare a unei otrăviri alimentare, dar, cel mai probabil, ca urmare a unei pancreatite, la 31 ianuarie 1944, fără să fi trăit eliberarea Franței de sub ocupația nazistă.
La câteva zile după înmormântare, care a avut loc la 3 februarie 1944, în cavoul provizoriu al cimitirului Montmartre, se zvonește că Jean Giraudoux ar fi fost otrăvit de Gestapo. Louis Aragon reia știrea, la 20 septembrie 1944, după eliberarea Parisului. A fost înmormântat în cimitirul Passy, la Paris.

370 de ani de când Regele Carol I al Angliei este executat la Whitehall

Carol I al Angliei (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.
Carol a fost cel de-al doilea fiu al regelui Iacob al VI-lea al Scoției. Din anul 1603, când tatăl său a devenit și rege al Angliei și Irlandei, s-a mutat în Anglia, iar aici și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Din anul 1612, urmare a morții premature a fratelui său mai mare, Henric Frederick, Prinț de Wales, a devenit moștenitorul tronului Angliei, Irlandei și Scoției. A fost căsătorit cu Henrietta Maria a Franței din anul 1625, după o tentativă nereușită, din anul 1623, de a se căsători cu infanta Maria Anna a Spaniei. Negocierile pentru căsătoria cu infanta Spaniei au culminat cu o vizită de opt luni al curții engleze în Spania, dar tratativele au eșuat datorită opoziției papei Urban al VIII-lea și datorită refuzului lui Carol de a se converti la catolicism.
După încoronare, Carol, care a fost adeptul puterii divine și absolute a regalității, s-a aflat într-o permanentă luptă cu parlamentul care încerca să-i reducă prerogativele de conducător absolut. În prima fază a domniei sale, a dus o dispută dură pentru putere împotriva Parlamentului, pe care de altfel l-a și dizolvat la 10 martie 1629. Văzând tendințele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobare, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei. O altă cauză de conflict cu societatea engleză a fost și politica sa religioasă: ostil atât fundamentalismului cât și tendințelor reformatoare, și adoptând calea de mijloc, regele Carol I al Angliei a fost acuzat de supușii săi că ar fi filo-catolic, favorizează catolicismul și se opune reformei Bisericii Anglicane. Tensiunile politice și religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forțele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită și în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluției, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimțind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l amintește pe 30 ianuarie.

Ziua invenției automobilului

Automobilul are și el o zi de naștere, stabilită pentru dată de 29 ianuarie 1886 (construit în 1985), ziua când un dispozitiv mecanic denumit Motorwagen a primit un brevet imperial pentru a putea fi exploatat oficial.
Motorwagen era realizarea inginerului Karl Benz care s-a și prezentat de altfel pe străzile orașului Mannheim cu ciudata sa construcție pe trei roți, în care se puteau cocoța doi călători, scrie Infoniac.
Acest prim vehicul era propulsat de un motor cu explozie în patru timpi, alimentat cu benzină. Scotea un zgomot infernal și un nor gros de fum urât mirositor.
În plus, mașina demara greu. Ca s-o pornești, trebuia să încălzești mai întâi motorul cu apă fierbinte, iar apoi să pui doi oamenii la împins mașina, în timp ce al treilea manevra pornirea de la punctul de comandă. Împingeai, până cand pistoanele ajungeau să funcționeze singure.

Din 1889 se sărbătorește pe 29 ianuarie „Ziua invenției automobilului”.

130 de ani de la nașterea scriitoarei românce Martha Bibescu

Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.
Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va împlini educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.
După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).
Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.