Publicitate

30 septembrie 2023

90 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată îngustă de pe Valea Vaserului

În Maramureș, pe Valea Vaserului, dăinuie, ca un arc peste timp, ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluție tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos luând locul plutăritului, calea ferată forestieră, cunoscută și sub numele de „Mocănița de Maramureș” funcționează şi astăzi, atât pentru rolul inițial, cât şi pentru transportul turiştilor care se bucură de experiențe de neuitat.
Linia, astăzi în lungime totală de aproape 80 de km (79,095 km, dintre care linia magistrală măsoară 46,028 km), a fost construită după ecartamentul austro-ungar de 760 mm și are un parcurs printr-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată traversează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul secolului al XVIII-lea, sub imperiul Habsburgic. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul apei au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus. Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust), iar trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile încărcate care coborau la vale, înspre gater, erau ajutate de locomotive doar din când în când, lăsând loc, de cele mai multe ori, legilor fizicii de a-și spune cuvântul.

În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progress tehnic. Calea Ferată Forestieră de pe Valea Vaserului a fost inaugurată cu fast pe 1 octombrie 1933, prin darea în exploatare a primului tronson de linie cuprins între Vișeu de Sus (altitudine de 427 m) și Paltin (altitudine de 640 m) în lungime de 21,6 km. Inaugurarea s-a făcut în prezența personalităților de mare rang din acea vreme: dl. Voicu Nițescu - Ministrul Agriculturii și Domeniilor, dl. I. Mihalache - fost ministru, Prefectului Gavril Iuga, oficialități locale și județene precum și ofițeri de la Garnizoana din Sighet. A fost oficiată și o slujbă religioasă pentru sfințirea liniei de cale ferată și a fabricii de cherestea din Vișeu de Sus (inaugurată tot atunci). Momentul inaugurării a fost consemnat pe larg de presa locală din acea vreme.

Linia pornește din Vișeu de Sus din gara CFF, merge pe lângă un drum neasfaltat presărat cu case, pe o lungime de aproape 8 km, până în halta Delta–Novăț, unde se formează un triunghi pentru bifurcație. În acest loc calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanță de aproape 7 km spre Valea Novăț, iar la stânga își continuă traseul spre Comanu de-a lungul râului Vaser. Urmând traseul prin Cozia, Paltin, Botizu, Făina și până la Comanu, linia ferată trece printr-o regiune spectaculoasă din punct de vedere a peisajului: zone înguste ale defileului, poleite cu stânci, păduri, văi șerpuitoare, tunele, poduri și podețe peste pâraiele afluente ale Vaserului. Adevărate peisaje de poveste.
Construită cu șina de tip 21,1 și 23,6, pe traverse de lemn de cale ferată îngustă (1,20 – 1,40 m), linia prezintă declivități maxime de 15 – 18‰, curbe aspre cu raze mici (50 – 80 m), caracteristici tehnice specifice unui traseu de munte, care permit o viteză de circulație de 15 km/h și o sarcină de 12 t/osie.
Dacă în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945, căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult. În 1970 administraţia silvică publică avea în exploatare peste 3.000 km de cale ferată (îngustă) forestieră. Până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1.000 km de şină.
Schimbările economice survenite la câțiva ani după Revoluția din 1989 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, iar locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră: transportul lemnelor.
Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G. Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.
Din anul 2000 calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinătate prin asociația Hilfefür die Wassertalbahn. Cu ajutorul elveţienilor s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat vagoane noi de persoane şi s-au restaurant depoul şi clădirea istorică a gării.
În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care este folosită pentru dezvoltarea turismului. La circa 50 m de gara CFF se găsește un tren hotel, numit „Carpatia Express”, care este de fapt o garnitură de tren (care cândva a circulat pe cale normală) ce a fost transformată în hotel pe roți, și este compusă dintr-o locomotivă cu abur fabricată la Reșița și recondiționată la Vișeu de Sus, un vagon restaurant și două vagoane de dormit cu 20 de compartimente care asigură tot confortul necesar.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program bine stabilit în funcție de sezon. Pentru a evita situațiile neplăcute (aglomerații, modificarea programului de circulație ș.a.) este recomandată programarea anticipată. Trenurile turistice sunt tractate, de cele mai multe ori, de locomotive cu abur. Parcul de mijloace de tracțiune este destul de mare: locomotive cu abur, în mare parte în stare de funcționare (unele au fost reconționate și expuse ca piese de
muzeu), locomotive diesel și un automotor.
Circulația trenurilor se face pe bază de cale liberă, pe bază de dispoziții date și primite prin radiocomunicație, cu ajutorul stațiilor de radio emisie–recepție montate în gări și pe locomotive.  Dimineața și înainte de masă, trenurile merg în sus către Comandău, iar după-amiază și spre seară coboară, și se întorc în Vișeu de Sus. Trenurile circulă pe baza unui grafic prealabil stabilit zilnic, în funcție de necesități.
Din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munţii Maramureşului fiind sub protecţie europeană. Minunata cale ferată de aici are astăzi mulţi prieteni în toată lumea şi se pare că ultima cale ferată forestieră din România are un viitor, nu în ultimul rând datorită turismului.
Acum, la aniversarea a nouă decenii de la inaugurarea acestei minunate linii de cale ferată, am dorit să marcăm filatelic acest eveniment prin realizarea împreună cu Cercul filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a trei plicuri ocazionale. Vreau, de asemenea, să le mulțumesc domnilor Lőrincz Tiberiu, pentru informațiile tehnice și istorice furnizate, și Richard Balko, pentru colecția de cărți poștale ilustrate care ne-au ajutat la realizarea acestui eveniment.
De asemenea, ing. Lőrincz Tiberiu, membru al Cercului Filatelic Satu Mare, a machetat și realizat pentru acest eveniment, două plicuri aniversare, o coliță în ediție privată, un carton filatelic și o ștampilă ocazională care va fi aplicată pe data de 2 octombrie 2023 la Oficiul Poștal din Vișeu de Sus.

29 septembrie 2023

Călătorind în stil de lux cu trenul Western Endeavour prin vestul Australiei

Western Endeavour este numele unui tren de lux care oferă servicii turistice de călătorie în vestul Australiei. Trenul Western Endeavour este deținut și operat de compania de turism australiană Journey Beyond.
Trenul Western Endeavour oferă călătorilor experiențe de lux în timp ce parcurg diverse rute spectaculoase din vestul Australiei.

Călătorii pot alege dintr-o varietate de pachete și excursii, inclusiv călătorii de o zi sau pachete mai lungi care includ opțiuni de cazare și tururi ale unor obiective turistice importante din regiune, cum ar fi Monkey Mia, Ningaloo Reef și Margaret River.
Trenul Western Endeavour oferă opțiuni de cazare confortabile, inclusiv cabine cu pat dublu și băi private. Pe parcursul călătoriei, călătorii pot savura mâncăruri delicioase și vinuri locale, și se pot relaxa în zonele de lounge sau pe terasele exterioare ale trenului, unde pot admira peisajele spectaculoase din vestul Australiei.
Trenul Western Endeavour este o modalitate unică și luxoasă de a explora vestul Australiei și de a experimenta peisajele, cultura și gastronomia acestei regiuni minunate.

28 septembrie 2023

O călătorie feroviară de la Budapesta la Brașov

Cu o istorie îndelungată în domeniul transportului feroviar și o panoramă de peisaje spectaculoase, trenul „Corona” oferă călătorilor o experiență de neuitat între două orașe europene fascinante: Budapesta, capitala Ungariei, și Brașov, una dintre cele mai pitorești destinații din România. Această rută feroviară este una dintre cele mai impresionante din Europa Centrală și de Est, oferind călătorilor oportunitatea de a descoperi frumusețea țărilor vecine într-un mod relaxant și confortabil.
Istoria trenului „Corona” datează încă din perioada imperială austro-ungară, când a fost inaugurată linia ferată care leagă cele două orașe în 1904. De-a lungul anilor, trenul a fost modernizat și îmbunătățit pentru a oferi călătorilor facilități și servicii de calitate superioară.
În prezent, trenul denumit „Corona” este inclus în Mersul Trenurilor sub indicativul IC 407 (pe teritoriul Ungariei), respectiv IRN 407 (pe teritoriul României) și operează ca un tren de noapte cu rangul de Intercity. Trenul partener asociat este IC/IRN 406. Principalele stații pe ruta sa includ Budapesta (Keleti), Szolnok, Püspökladány, Biharkeresztes, Episcopia Bihor, Oradea, Cluj-Napoca, Dej, Beclean pe Someș, Sărățel, Deda, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Brașov (Gara Centrală). În compoziția trenului întâlnim trei vagoane de clasa a 2-a, un vagon restaurant, vagon de dormit și un vagon cușetă. Această compunere poate suferi modificări în funcție de sezon, de disponibilitatea materialului rulant sau de alte evenimente. Compunerea actuală poate fi urmărită pe site-ul WagonWeb.
Pe traseul său de 782 de kilometri, dintre care aproximativ 541 de kilometri sunt în România, acest tren străbate o distanță semnificativă. Aceasta este una dintre motivele pentru care am creat un plic poștal special în cadrul Cercului Filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. În acest plic, am capturat imaginea trenului într-un cadru pitoresc de toamnă din zona Racu (Harghita). Am inclus acest plic într-o serie de întreguri poștale intitulată „Trenuri românești”, cu toate că acesta este, de fapt, un tren internațional.


 

27 septembrie 2023

Siguranța în mișcare: ATP-ul Eurostar

Cuba, 2009 (Mi #5229).
Eurostar este un serviciu de tren de mare viteză care oferă servicii regulate de transport feroviar între Regatul Unit, Franța, Belgia și Olanda. Trenurile Eurostar sunt echipate cu tehnologie avansată de siguranță, inclusiv ATP (Automatic Train Protection), care este un sistem de control al trenului ce monitorizează viteza și poziția trenului și poate interveni pentru a încetini sau opri trenul în situații de urgență.
Sierra Leone, 2017 (Mi #8698).
ATP-ul este o tehnologie importantă pentru siguranța trenurilor, deoarece ajută la prevenirea coliziunilor și accidentelor cauzate de depășirea vitezei de circulație sau de alte probleme. În cazul trenurilor Eurostar, ATP-ul joacă un rol crucial în asigurarea că trenurile circulă în siguranță la viteze de până la 300 km/h.
Mozambic, 2013 (Mi #6518-6523KB).
În plus, Eurostar utilizează și alte tehnologii de siguranță, cum ar fi sistemul de semnalizare și control al trenului European Train Control System (ETCS), care asigură o comunicație constantă între tren și sistemul de semnalizare de pe calea ferată. Aceste tehnologii sunt concepute pentru a ajuta la prevenirea accidentelor și a asigura că călătorii ajung la destinație în siguranță și la timp.
Ciad, 2018.
Trenurile Eurostar sunt echipate cu locomotive electrice care sunt special proiectate pentru a fi compatibile cu infrastructura feroviară și sistemele de semnalizare utilizate în toate țările prin care trec aceste trenuri. Aceste locomotive sunt produse de Siemens Mobility și sunt cunoscute sub denumirea de „e300” și „e320”.
Sao Tome şi Principe, 2015 (Mi #BL1126).
Locomotivele e300 ating o viteză maximă de 199 km/h, iar cele e320 sunt echipate cu motoare electrice puternice care asigură o viteză maximă de 320 km/h. Acestea sunt capabile să tracteze până la 16 vagoane și pot transporta până la 900 de pasageri. Locomotivele sunt echipate cu sisteme de control avansate, inclusiv ATP (Automatic Train Protection), care monitorizează viteza și poziția trenului și poate interveni pentru a încetini sau opri trenul în situații de urgență.
Ciad, 2019.
Eurostar a introdus și o nouă generație de locomotive, cunoscute sub denumirea de „Clasa 374 Eurostar e320”, care sunt și mai avansate tehnologic și pot atinge o viteză maximă de 350 km/h. Aceste locomotive sunt utilizate pe rutele Eurostar către Amsterdam și Rotterdam, precum și pe unele rute interne din Franța și Belgia.

26 septembrie 2023

Maestrul muzicii americane și pionierul fuziunii între jazz și muzica clasică

George Gershwin a fost un compozitor și pianist american, născut pe 26 septembrie 1898 în Brooklyn, New York. Este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți compozitori ai secolului XX.

Gershwin a compus muzică pentru teatru, film și operă, și a fost un pionier în integrarea elementelor de jazz și muzică populară în muzica clasică. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără opera „Porgy and Bess”, „Rhapsody in Blue”,An American in Paris și „Concerto in F”.
Gershwin a început să studieze pianul la vârsta de 12 ani și, la scurt timp după aceea, a început să compună muzică.
În 1916, a devenit unul dintre compozitorii de succes ai Tin Pan Alley, un cartier din New York cunoscut pentru producția de muzică populară. În anii '20, a colaborat cu fratele său, Ira Gershwin, la scrierea de cântece pentru teatru și film.
George Gershwin a murit la vârsta de doar 38 de ani, din cauza unei tumori cerebrale.
Cu toate acestea, moștenirea sa muzicală continuă să fie influentă și să inspire muzicieni și ascultători de-a lungul generațiilor. Este considerat un simbol al muzicii americane și al culturii urbane din secolul XX.


 

Câinele de pază de încredere

Dobermanul, cunoscut și sub numele de Dobermann sau Doberman Pinscher, este o rasă de câini de talie mare, originară din Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea. Rasa a fost creată de către Karl Friedrich Louis Dobermann (1834-1894), un vânător și paznic, care a dorit un câine care să-i servească drept companion și gardian.
El a încrucișat diferite rase de câini, cum ar fi Rottweiler, Pinscher German și terrier, pentru a crea un câine inteligent, loial și puternic, care să poată fi folosit ca paznic, dar și ca tovarăș de companie.
Această nouă rasă de câini a fost numită inițial „Dobermann Pinscher” în onoarea lui Dobermann și a fost recunoscută oficial ca rasă distinctă în Germania în anul 1900.
Dobermanii sunt cunoscuți pentru inteligența lor, loialitatea față de stăpân și abilitățile lor excelente de pază și protecție.
Aceștia sunt, de asemenea, câini foarte atletici și energici, ceea ce îi face ideali pentru activități precum agilitatea și frisbee. Datorită naturii lor protectoare, acești câini pot fi destul de teritoriali și pot avea nevoie de dresaj adecvat și socializare timpurie pentru a fi siguri în prezența altor animale și oameni străini.
Dobermanii sunt de obicei considerați o rasă sănătoasă și pot trăi între 10 și 13 ani. Cu toate acestea, unele probleme de sănătate pot afecta această rasă, inclusiv displazia de șold și boli cardiace.
Este important ca proprietarii de Doberman să ia măsuri pentru a menține câinii într-o formă fizică bună și să-i supravegheze cu atenție pentru semne de probleme de sănătate.


 


25 septembrie 2023

Pasărea cântătoare a pădurilor și apelor

Privighetoarea roșcată (Luscinia megarhynchos) este o specie de pasăre cântătoare din familia muscaridae, întâlnită în Europa și Asia de Sud-Vest. Această pasăre preferă habitatele de pădure, de obicei lângă apă, dar poate fi găsită și în grădini și parcuri.
Privighetoarea roșcată este o pasăre mică, cu o lungime de aproximativ 15 centimetri și o greutate de până la 25 de grame. Masculii și femelele sunt asemănătoare ca aspect, cu pene maronii-roșcate pe spate și aripi, cu o piept alb și un gât roșu-portocaliu.
Această specie este cunoscută pentru cântecul său puternic și melodios, care poate fi auzit în timpul primăverii și verii, când masculii se cântăresc pentru a-și marca teritoriul și pentru a atrage partenere. Cântecul este compus din sunete variate și complexe, care pot fi auzite pe o rază de până la 100 de metri.
Privighetoarea roșcată se hrănește cu insecte, păianjeni, râme și alte nevertebrate, pe care le caută în frunzișul de la sol sau în ramurile copacilor. Ea poate fi atrasă la hrănitorile pentru păsări, unde poate fi observată de aproape.
Această pasăre este migratoare în mare parte a arealului său, cu excepția regiunilor cu ierni blânde din sud-vestul Europei. În timpul iernii, ea migrează spre zonele tropicale din Africa și Asia.
Privighetoarea roșcată este o specie protejată în multe țări din Europa, datorită scăderii populațiilor cauzate de pierderea habitatelor naturale și de poluare.
Privighetoarea roșcată (Luscinia megharhynchos) este o pasăre care apare frecvent pe timbrele poștale din Europa și din alte țări ale lumii, datorită frumuseții și popularității sale.
De exemplu, în San Marino, Privighetoarea roșcată a apărut pe numeroase timbre poștale, inclusiv pe cele emise în 1960, dedicate vieții păsărilor. Aceste timbre prezentau imagini colorate ale Privighetorii roșcate în diferite poziții și decoruri naturale.
În Benin, această pasăre a fost prezentă pe mai multe timbre din seria „Birds”, emise în anii 1997 și 2000.
În România, Privighetoarea roșcată a apărut pe timbre poștale emise în 2022, în cadrul unei serii dedicate păsărilor cântătoare. Aceste timbre prezentau imagini colorate ale Privighetorii roșcate, dar și ale altor păsări populare în România.
Pe lângă aparițiile pe timbre, Privighetoarea roșcată a fost și subiectul unor emisiuni filatelice de colecție, care includ timbre și plicuri prima zi emise în cinstea acestei pasări.
În concluzie, Privighetoarea roșcată (Luscinia megharhynchos) este o specie de pasăre care a apărut pe numeroase timbre poștale și emisiuni filatelice de colecție din întreaga lume, datorită frumuseții și popularității sale.


 

24 septembrie 2023

Vocea care a cucerit inimile publicului

Sheila a fost numele de scenă al cântăreței franceze Annie Chancel, născută la 16 august 1945 în Créteil, Franța. Ea este cunoscută mai ales pentru cariera sa muzicală din anii 1960 și 1970.
Sheila și-a început cariera muzicală la vârsta de 16 ani și a avut primul ei hit în Franța în 1962 cu piesa „L'école est finie” (Școala s-a terminat), care a ajuns pe primul loc în topurile franceze. Ea a continuat să aibă mai multe hituri în Franța, precum și în alte țări europene, în anii următori, câștigând popularitatea în rândul fanilor de muzică pop și yé-yé din acea perioadă.
În 1977, Sheila s-a căsătorit cu cântărețul și compozitorul Guy Bourgeois, cu care a colaborat frecvent la crearea de noi materiale muzicale. Ea și-a continuat cariera muzicală în anii 1980 și 1990, lansând noi albume și hituri.
În total, Sheila a vândut peste 85 de milioane de discuri în întreaga lume și a avut o carieră muzicală impresionantă care a durat mai mult de cinci decenii.


 

23 septembrie 2023

Linia de cale ferată Van-Tabriz: O conexiune esențială între Turcia și Iran

Linia de cale ferată dintre Turcia și Iran este o cale ferată care leagă cele două țări. Aceasta este una dintre cele mai importante rute internaționale de cale ferată din regiune și face parte din rețeaua feroviară asiatică.
Linia de cale ferată începe în orașul turcesc Van și se termină în orașul iranian Tabriz. Ea face legătura între orașele turcești Ankara și Istanbul și orașele iraniene Teheran și Mashhad.

Această linie de cale ferată a fost construită în anii 1970 și a fost o realizare importantă în dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre Turcia și Iran. În prezent, linia de cale ferată a fost modernizată și modernizările continue sunt în desfășurare pentru a crește capacitatea și a îmbunătăți siguranța.
Linia de cale ferată dintre Turcia și Iran este importantă pentru transportul de mărfuri și pasageri între cele două țări, precum și pentru conexiunea cu alte rute de cale ferată din Asia. De asemenea, aceasta joacă un rol important în transportul mărfurilor între Europa și Asia prin intermediul Turciei și al Iranului.

22 septembrie 2023

Câinele afectuos și inteligent cu abilități remarcabile de recuperare și păzire

Labrador Retriever este una dintre cele mai populare rase de câini din lume, datorită personalității lor blânde și afectuoase, dar și pentru abilitățile lor remarcabile de recuperare și păzire.
Acești câini sunt originari din Newfoundland, Canada, și au fost crescuți inițial pentru a recupera peștele prins de pescarii locali. Labradorii sunt cunoscuți pentru blana lor scurtă și densă, care poate fi de diferite culori, precum negru, ciocolatiu sau galben.
Labradorii sunt câini de talie medie, având o înălțime de aproximativ 55-62 cm și o greutate de 25-35 kg. Acești câini sunt loiali și afectuoși cu stăpânii lor, dar și cu alte persoane și animale, fiind recunoscuți pentru personalitatea lor prietenoasă și plină de viață.
Labradorii sunt câini inteligenți și energici, care au nevoie de multă mișcare și stimulare pentru a fi fericiți și sănătoși. Acești câini sunt recunoscuți pentru abilitățile lor remarcabile de recuperare și păzire, fiind folosiți adesea în activități de vânătoare sau de salvare.
În general, Labrador Retriever-ul este o rasă potrivită pentru persoanele active și iubitoare de natură, fiind un companion loial și plin de energie. Acești câini sunt ușor de dresat și pot fi folosiți și în activități de terapie, datorită personalității lor blânde și afectuoase.


 

21 septembrie 2023

Locomotiva care mișca lumea!

Clasa 060-DA reprezintă o serie de locomotive diesel-electrice construite în România în anii 1959-1988. Acestea au fost proiectate și fabricate de către Uzina Electroputere Craiova, iar producția a continuat până în anii 1990. În perioada 2000-2007 o mare parte din parcul funcțional a fost modernizat.

Aceste locomotive au fost construite pentru a înlocui locomotivele cu aburi folosite înainte în România. Ele erau echipate cu un motor diesel V12 și un generator care producea energia electrică necesară pentru a acționa motoarele electrice de tracțiune. Clasa 060-DA, tip Co-Co, avea o putere de 2100 CP și o viteză maximă de 100 km/h sau 120 km/h la modelele modificate (DA1).
Aceste locomotive au fost utilizate pentru transportul de marfă și pasageri pe liniile ferate din întreaga Românie. Ele au fost foarte populare datorită fiabilității lor și a capacității lor de a trage trenuri grele. Cu toate acestea, odată cu introducerea locomotivelor electrice moderne, clasa 060-DA a început să fie înlocuită treptat și acum este mai rar utilizată.
În prezent, câteva locomotive din clasa 060-DA sunt păstrate în stare de funcționare și sunt expuse în muzeele de transport feroviar din România.

20 septembrie 2023

TimFilEx 2023

Cu o sută de ani în urmă, în perioada 22-25 septembrie 1923, s-a desfășurat prima expoziție filatelică românească și primul congres al filateliștilor români în Timișoara. În prezent, pe data de 23 septembrie, la ora 17:00, Universitatea de Vest găzduiește vernisajul Expoziției TimFilEx 2023, oferind un spațiu generos pentru numeroase evenimente culturale. Simpozionul despre starea filateliei românești va avea loc vineri la aceeași oră, în Aula Universității, iar sâmbătă, între orele 8 și 13, se va desfășura Târgul Colecționarilor. Toate aceste activități sunt organizate de A.F. Timiș, cu Marius Muntean în calitate de președinte, sub umbrela Federației Filatelice Române (FFR) și cu aprobarea Federației Europene de Filatelie (FEPA). La eveniment vor participa personalități importante din domeniul filateliei, atât din străinătate, cât și din România. De asemenea, Romfilatelia va sărbători acest moment printr-o emisiune specială (LP #2436), machetată de Ady Ciobanu, formată din două mărci poștale (cu valorile nominale de 9 lei și 14 lei), o coliță dantelată (cu valoarea nominală a timbrului de 34 lei) și un plic „prima zi” (181 de exemplare), care va fi pusă în circulație începând cu data de 21 septembrie.

O frumusețe emblematică a pădurilor în filatelie

Croația, 2023.

Fluturele popă (Limenitis populi) este o specie de fluture din familia Nymphalidae, răspândită în zonele de pădure din Europa, Asia și America de Nord. Fluturele popă este unul dintre cei mai mari fluturi din Europa, având o anvergură a aripilor de până la 8-9 cm la masculi și 9-11 cm la femele.
Aripile fluturelui popă sunt de culoare maro închis, cu pete albe sau galbene și o bandă albastră strălucitoare în jurul marginii aripilor posterioare. Fluturele are o zbor puternic și agil și este capabil să zboare pe o distanță lungă, deși de obicei preferă să stea în zonele de umbră și să se hrănească cu nectarul florilor.

România, 1993.
Fluturele popă depune ouăle pe frunzele copacilor, iar larvele se hrănesc cu frunzele de plop, ulm, salcie sau tei. Fluturele este activ în timpul zilei și se poate vedea zburând prin zonele de pădure, prin livezi sau prin grădini.
Fluturele popă este adesea prezent pe timbre poștale din Europa, fiind considerat o specie de fluture frumos și emblematic pentru zonele de pădure.
Cehoslovacia, 1987.
De exemplu, fluturele popă a fost reprezentat pe un timbru poștal emis în anul 1987 în Cehoslovacia, în cadrul unei serii de timbre intitulată „Fluturi și molii”.
De asemenea, în Germania, fluturele popă a fost reprezentat pe un timbru poștal emis în anul 1991, în cadrul unei serii de timbre dedicate tineretului: fluturi în pericol.
Germania, 1991.
Și România a emis timbre pe care este ilustrat acest minunat fluture în anii 1960 și 1993.
Timbrele poștale cu fluturi sunt apreciate de colecționarii de timbre și pasionații de entomologie, deoarece acestea reprezintă nu numai o capodoperă a artei poștale, ci și o modalitate de a cunoaște specii frumoase de fluturi din întreaga lume și de a promova protecția și conservarea biodiversității.

19 septembrie 2023

Vocea calypso-ului și liderul mișcării pentru drepturile civile

Harry Belafonte (născut la 1 martie 1927) este un cântăreț, actor și activist american, cunoscut pentru popularizarea muzicii caribene și a muzicii de protest în anii '50 și '60.
Belafonte s-a născut în New York, iar părinții săi erau imigranți din Jamaica. A început cariera sa artistică ca actor, apoi a început să cânte muzică folk și calypso. În anii '50, a avut o serie de hit-uri, inclusiv „Banana Boat Song (Day-O)” și „Jamaica Farewell”. El a fost, de asemenea, un activist pentru drepturile civile și a lucrat îndeaproape cu liderul mișcării pentru drepturile civile Martin Luther King Jr.
În timpul carierei sale, Belafonte a câștigat numeroase premii, inclusiv premiul Grammy Lifetime Achievement, premiul Kennedy Center Honor și premiul NAACP Image Award. De asemenea, a primit o serie de onoruri, inclusiv Ordinul Național al Jamaicăi și Ordinul de Merit al Germaniei.
Belafonte este, de asemenea, cunoscut pentru activismul său social. El a fost un susținător al drepturilor civile și al mișcării pentru drepturile negrilor în anii '50 și '60 și a jucat un rol important în organizarea Concertului pentru Drepturile Civile din 1963, în care Martin Luther King Jr. a ținut celebrul său discurs „I Have a Dream”. De-a lungul anilor, Belafonte a continuat să lucreze pentru cauzele sociale și a fost implicat în numeroase organizații și campanii, inclusiv lupta împotriva sărăciei și a injustiției sociale.


 

18 septembrie 2023

110 ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Valea Vișeului - Borșa

Calea ferată Valea Vișeului – Borșa (altitudinea de 665 m) a fost o cale ferată de legătură în România, în lungime de 55,2 km, cu linie simplă și neelectrificată. Ea făcea parte din magistrala CFR 409, traversând județul Maramureș, pe valea râului Vișeu.
La momentul construirii căii ferate, regiunea Transilvania aparținea de Regatul Ungariei. În anul 1872 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Satu Mare – Sighetu Marmației. Astfel, Depresiunea Maramureșului a fost conectată, prin valea râului Tisa, la rețeaua de cale ferată. Construirea căii ferate Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk (1895) a dus la dezvoltarea și a altor zone din Maramureș.
Apoi guvernul ungar a planificat construirea unei linii în sud-estul comitatului Maramureș. Propunerea avea ca scop facilitarea transportului de lemn din pădurile din Munții Carpați și de acces la depozitele de minereu de la Baia Borșa. Pornind din localitatea Valea Vișeului, care era conectată la calea ferată Sighetu Marmației – Ivano-Frankivsk, a fost construită o cale ferată cu ecartament normal de-a lungul râului Vișeu prin Vișeu de Sus către Borșa. Această linie a fost deschisă traficului pe data de 18 septembrie 1913. Pe linie au fost stabilite următoarele opriri: Vișeu Bistra, Petrova, Leordina, Bocicoel, Vișeu de Jos, Vișeu de Sus și Moisei.
În 1949 a fost deschisă Calea ferată Salva – Vișeu de Jos, crescând astfel importanța căii ferate Valea Vișeului – Borșa. Aceasta a fost parte a legăturii feroviare care a conectat Maramureșul cu restul țării.
În martie 1997, tronsonul feroviar între Vișeu de Jos și Borșa a fost închis pentru traficul de persoane. La scurt timp linia a ajuns să fie cimentată, asfaltată, culeasă de pe teren, fie este acoperită de vegetație și de de alunecările de teren.
Pentru a marca aniversarea a 110 de ani de la darea în exploatare a acestei linii care a funcționat timp de aproape 85 de ani într-o minunată zonă a Maramureșului, Cercul filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a realizat un plic ocazional (întreg poștal) în semiilustrația căruia regăsim un tren de călători surprins în localitatea Moisei în anul 1992.

Spre memoria istoriei: În anul 2003, aniversarea a 90 de ani de la inaugurarea acestei linii a fost marcată prin realizarea de către AFFR a unei ștampile poștale ocazionale, omologată de către FFR (imaginea din stânga). Din păcate până la această oră nu am găsit (întâlnit) nici o piesă circulată (plic aniversar, scrisoare sau carte poștală) care să poarte amprenta acestei ștampile. Dacă întâlniți în colecția dvs. o astfel de piesă, ar fi utilă la ilustrarea acestui eveniment în lucrarea „O istorie ilustrată a filateliei maramureșene” care se află în lucru. Puteți să-mi trimiteți scanările (color, la o rezoluție de 300 dpi) prin e-mail la adresa timbrufilatelic@yahoo.com. Vă mulțumesc.

17 septembrie 2023

De la copilul-minune la legenda divertismentului

Mali, 1996 (Mi #1552).

Sammy Davis Jr. (1925-1990) a fost un cântăreț, actor și dansator american, cunoscut pentru talentul său artistic și pentru faptul că a depășit obstacolele rasiale și sociale ale timpului său.
Davis a început să cânte și să danseze în copilărie, făcându-și debutul pe scenă la vârsta de trei ani. El a devenit rapid un artist popular în anii '40 și '50, cântând și dansând în filme, televiziune și pe scenă. El a fost, de asemenea, un activist al drepturilor civile și a luptat împotriva discriminării rasiale.

Zair, 1997 (Mi #1268).
Davis a fost o personalitate iconică în cultura pop americană, fiind cunoscut pentru hiturile sale precum „Mr. Bojangles” și pentru rolurile sale din filme precum „Ocean's Eleven” și „Robin and the 7 Hoods”. El a colaborat cu numeroși artiști celebri ai timpului său, inclusiv Frank Sinatra și Dean Martin, fiind parte din grupul de divertisment „Rat Pack”.
Pe lângă cariera sa artistică, Davis a avut, de asemenea, o viață personală tumultuoasă și a luptat cu dependența de droguri și alcool. Cu toate acestea, moștenirea sa culturală și artistică continuă să inspire și să influențeze generațiile de artiști care i-au urmat.


 

Publicitate

Persoane interesate