Cunoașterea și studiul detaliilor sunt importante pentru a recunoaște autenticitatea timbrelor

Pe măsură ce timpul trecea, filatelia a câștigat popularitate și timbrele primelor emisiuni au devenit din ce în ce mai greu de găsit. Multe dintre acestea au fost distruse după ce și-au îndeplinit scopul poștal, iar altele au rămas uitate prin sertare, corespondență sau în poduri. Pe măsură ce cererea pentru aceste timbre rare creștea, au apărut și speculanți care au încercat să profite de această situație prin contrafacerea lor.

Falsificatorii au căutat diferite metode de a îmbunătăți falsurile pe măsură ce descoperirile erau făcute. Un exemplu notabil în acest sens a fost cel al unui colecționar italian din jumătatea secolului trecut, care a dedicat o viață întreagă studiului tehnicilor potrivite pentru a crea falsuri deosebit de autentice. Cu toate acestea, el nu a avut intenția de a le vinde.

Când a trimis câteva exemplare falsificate unui prieten din străinătate, ca o curiozitate, plicul a fost oprit la vamă, iar respectivul a fost dat în judecată pentru trafic de valori. În ciuda apărării sale că timbrele erau falsuri, mai mulți experți le-au declarat absolut autentice, astfel că încercarea sa de a se disculpa a fost zadarnică.
Un alt falsificator de timbre al secolului XX a fost Jean de Sperati, despre care am scris în paginile blogului nostru. Dacă aveți puțin timp și răsfoiți arhiva site-ului veți găsi și alte semnalări.

Există mai multe serii de timbre românești care sunt cunoscute pentru falsificări, printre care se numără „cap de bour (zimbru)”, diferite emisiuni din perioada domniei Regelui Carol I, „Căişori”, „Efigii”, „Îngeri”, etc.  Emisiunile jubiliare, care sărbătoreau 75 de ani de la apariția primei mărci poștale românești și 30 de ani de la construirea palatului P.T.T., au fost relativ ușor falsificate prin utilizarea marginilor destul de late ale colilor.

De asemenea au fost falsificate supratiparurile din diferite perioade (zona de ocupație 1919, Regatul României) precum și diferite ștampile utilizate la obliterarea corespondenței care astăzi inundă piața și păcălesc cu ușurință o persoană neinițiată.
La început, nimeni nu bănuia că timbrele ar putea fi falsificate dacă hârtia avea filigran. Pentru a preveni falsificarea, s-au luat diverse măsuri de siguranță. De exemplu, în pasta hârtiei folosită la imprimarea timbrelor s-au introdus firișoare colorate de mătase, s-a folosit hârtie filigramată, timbrele au fost numerotate pe verso prin ștampilare, s-au aplicat dungi de lac peste timbre, etc.

Este important să cunoaștem în detaliu falsurile, astfel încât să le putem recunoaște cu ușurință. În orice caz, adevărata filatelie implică cercetarea minuțioasă a timbrelor, pentru a aprecia valoarea lor artistică și pentru a înțelege în profunzime ceea ce ele reprezintă. În ajutorul nostru vin articolele și lucrările de specialitate, diversele grupuri de discuții filatelice de pe internet (la care astăzi avem acces ușor și facil), precum și experiența colegilor filateliști din cadrul cercurilor și grupărilor filatelice.

După cum am menționat în altă ocazie, simpla acțiune de a cumpăra și aranja timbre conform unor criterii nu poate fi considerată filatelie. Filatelia autentică presupune un studiu aprofundat și cercetare detaliată a timbrelor. Măcar frica că fiecare timbru ar putea fi un fals ar trebui să ne îndemne către acest tip de abordare. (Toate piesele cu care am ilustrat acest material sunt falsuri filatelice oferite spre vânzare „ca bune” pe diverse site-uri de comerț electronic.)