Când pășești prin Varaždin, orașul pare să respire prin clădirile sale baroce, prin curțile liniștite și prin vechile sale palate. Însă adevărata inimă a acestui loc, cel puțin pentru un pasionat de filatelie și istorie, bate în Muzeul orașului Varaždin – o instituție care, în 2025, a împlinit un secol de existență.
Am ajuns acolo într-o dimineață senină, cu aparatul foto și cu un carnețel de notițe în buzunar, așa cum fac de obicei când caut idei pentru blogul filatelic. Muzeul nu este doar un spațiu, ci șase: Cetatea Veche, turnul de veghe, grânarul, Palatul Sermage, Palatul Herzer și, mai nou, Palatul Patačić. Fiecare clădire păstrează nu doar colecții, ci povești, iar fiecare poveste – ca un timbru vechi – are marginile ei unice, ușor tocite de timp, dar încă pline de culoare.
În Cetatea Veche, un custode mi-a povestit că muzeul adăpostește aproape 200.000 de piese. Puține sunt cumpărate; majoritatea au fost donate de locuitorii orașului, de familii croate, germane și evreiești care au înțeles că moștenirea lor trebuie să rămână undeva, în siguranță. Așa mi-am imaginat pentru o clipă colecțiile muzeului ca pe o uriașă „emisiune” dedicată spiritului comunității – fiecare obiect un mic timbru, fiecare timbru o mărturie.
Când am ajuns în curtea Palatului Sermage, mi-am amintit descrierile localnicilor: vara aici cântă Șpancirfestul, iarna luminează Adventul, iar zidurile se umplu de glasuri, exact ca un album filatelic răsfoit de generații diferite. Palatul Herzer, în schimb, are o liniște aparte, ca un plic nedesfăcut care așteaptă să-i descoperi conținutul.
Adevărata surpriză, însă, a fost Palatul Patačić, recent adăugat muzeului. Deși lucrările pentru noile expoziții sunt încă în desfășurare, atmosfera are farmecul acela al unei coli neperforate, gata să devină o emisiune specială.
Muzeul Orașului Varaždin nu este doar un loc în care se păstrează istoria. Este un loc în care istoria se adună, se așază cumințică pe rafturi, se lasă privită și, uneori, parcă îți face cu ochiul, invitându-te să scrii despre ea.
Iar pentru mine, această vizită a fost ca descoperirea unui timbru rar într-o cutie prăfuită: neașteptată, luminoasă și plină de povești ce merită împărtășite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu