Cât timp păstrez în colecție mărcile cu defecte?

În viața mea de colecționar, am ajuns de multe ori în fața unei întrebări aparent simple, dar deloc ușor de clarificat: ce fac cu mărcile poștale care prezintă defecte și cât timp este firesc să le păstrez într-o colecție activă? Nu este vorba doar despre spațiu sau ordine, ci despre modul în care înțeleg filatelia ca proces de formare, studiu și rafinare a privirii.
Atunci când vorbesc despre mărci cu defecte, mă refer la acele piese care au suferit, în timp, diverse alterări fizice: urme de șarniere, colțuri îndoite, zimți scurtați, subțieri ale hârtiei, rupturi (fie un urma manipulării poștale fie în procesul de „spălare” de pe fragmentele de scrisori), pete sau decolorări. Fac însă o distincție clară între aceste imperfecțiuni accidentale și erorile filatelice propriu-zise, care sunt constante, repetabile și au o valoare documentară reală. Defectul este, de regulă, o slăbiciune a piesei; eroarea este o mărturie a procesului de tipărire.
Am păstrat adesea mărci cu defecte dintr-un motiv foarte practic: ele au completat temporar un loc gol din clasor. În special la începuturile colecției sau în cazul unor emisiuni mai greu de procurat, aceste piese mi-au permis să urmăresc coerența unei serii, să înțeleg macheta și să studiez detaliile grafice, chiar dacă exemplarul nu era ideal din punct de vedere al stării de conservare. În acele momente, valoarea lor didactică a fost mai importantă decât cea estetică.
Pe măsură ce colecția a crescut, am constatat că multe dintre aceste mărci imperfecte au devenit repere utile de comparație. Privindu-le alături de exemplare mai bine conservate, am putut observa diferențe subtile de imprimare, uzura clișeului sau particularități ale hârtiei și cernelii. Uneori, tocmai imperfecțiunea a făcut vizibile detalii care treceau neobservate pe piesele impecabile.
Există și mărci cu defecte pe care le-am păstrat din motive care țin mai puțin de rigoarea filatelică și mai mult de memorie. Unele provin din primele mele schimburi, altele din donații sau din corespondență circulată autentic, iar valoarea lor nu stă în calitate, ci în poveste. Pentru mine, aceste piese funcționează ca repere ale propriului parcurs de colecționar.
În timp, am învățat că păstrarea unei mărci cu defect este justificată doar atât timp cât ea îmi este utilă. Atunci când reușesc să o înlocuiesc cu un exemplar superior, apare firesc momentul deciziei. De cele mai multe ori, marca veche nu dispare complet din universul meu filatelic, ci este mutată într-un clasor secundar, destinat studiului și comparației. Alteori, o folosesc în schimburi, dar întotdeauna cu menționarea clară a stării sale, pentru că onestitatea este, în opinia mea, una dintre valorile fundamentale ale filateliei.
Am ales uneori să donez astfel de mărci artiștilor antrenați în mail-art, cercurilor filatelice sau tinerilor aflați la început de drum, conștient fiind că o piesă imperfectă este adesea mai accesibilă și mai potrivită pentru exercițiu, manipulare și învățare. Au existat și situații în care am decis să renunț definitiv la anumite exemplare, distrugându-le efectiv, acceptând că nu toate piesele trebuie păstrate și că selecția este o formă de disciplină.
Privind în urmă, îmi dau seama că mărcile cu defecte nu au fost simple rebuturi, ci etape ale unui drum. Le-am păstrat atât timp cât m-au ajutat să înțeleg, să compar și să învăț. Le-am înlocuit fără regret, dar nu fără respect, pentru că, în filatelie, traseul contează aproape la fel de mult ca piesa finală.