Publicitate

01 iulie 2023

Râuri elvețiene

FDC-ul emisiunii.
Mărcile poștale uzuale emise de Elveția pe 2 martie 2023 ilustrează șapte râuri furioase, liniștite și mistice. Dar ceea ce nu poți vedea pe ele este tot ceea ce s-a întâmplat în spatele obiectivului. Fotograful peisagist Andreas Gerth a dezvăluit toată această aventură la lansarea emisiunii filatelice.
Maximă cu râul Versoix (Geneva).
Timbrele (33 x 28 mm) se concentrează pe peisajele cu râuri diverse și numeroase găsite în cele patru regiuni lingvistice ale Elveției, surprinse de Gerth, care, în munca sa, a fost expus la capriciile vremii și uneori a trebuit să-și dovedească abilitățile de bun alpinist.
Maximă cu râul Areuse (Cantonul Neuenburg).
În spatele obținerii celor mai bune cadre, Gerth a rătăcit pentru început în pădure, apoi s-a luptat cu lumina care nu era potrivită. În cele din urmă, la cea de a treia încercare, a fost la locul potrivit în momentul potrivit, în cizme de cauciuc, chiar în mijlocul râului Versoix.
Pentru a fotografia Kleine Emme, a fost nevoie să facă puțină cățărare pe stâncă, purtând bocanci. Râul Reuss i-a testat răbdarea lui Gerth prin cercetarea lungă, lumina slabă și o canoe roșie care a oprit pentru o pauză lângă insula din mijlocul râului.
Chiar dacă totul a decurs bine la Areuse, Gerth a trebuit să străbată toate trecerile râului din valea Engadine inferioară înainte de răsărit, după o noapte rece petrecută în mașină, pentru a găsi scena perfectă. Dimineața devreme, cam pe la 2:30, a plecat să fotografieze Breggia, la cel mai sudic punct al Elveției, în timp ce soarele nu strălucea încă în defileu. Dar cel mai dificil a fost râul Thur, cu schimbări nenumărate de plan, furtuni și filmare împotriva luminii care i-au ridicat lui Gerth câteva dificultăți. În cele din urmă, însă, binele vine pentru cei care așteaptă.
Acum, colecționarii se pot bucura de cele mai frumoase timbre cu peisajele de basm ale râurilor elvețiene. Ba mai mult, această emisiune este însoțită de numeroase suveniruri și mai multe variante de paginare a mărcilor poștale, care abia-și așteaptă locul în clasoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate