Publicitate

14 iulie 2020

Uniformele regalității românești (II)

Romfilatelia continuă seria tematicilor dedicate monarhiei, prin emisiunea de mărci poștale Uniformele regalității românești (II), care va intra în circulație miercuri, 15 iulie 2020, cu ocazia Zilei mărcii poștale, informează compania într-un comunicat de presă postat pe site-ul propriu.
Toți cei patru Regi ai României au folosit ca îmbrăcăminte uniforma militară, ca simbol al autorității monarhiei.
Regele Carol I (1839-1914), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei (contravaloarea unei corespondențe recomandate neprioritare interne cu greutatea de până în 50 de grame), a îmbrăcat uniforma militară încă de la vârsta de zece ani, când a început școala militară.
Regele Ferdinand I (1865-1927), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania.
Încă de mic, Regele Carol al II-lea (1893-1953), prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), a apărut îmbrăcat în uniformă militară, în spiritul monarhiei din România.
Regele Mihai I (1921-2017), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei (contravaloarea serviciului recomandat extern), a început să poarte uniforma militară odată cu venirea tatălui său pe Tron, în 1930.
Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame), reprezintă un montaj alcătuit din reproducerea primei colițe românești – Expoziția Filatelică Română EFIRO, Noiembrie 1932, București, alături de un portret al Regelui Carol al II-lea, în uniformă și cu coif.
Pe lângă tirajul de 50.000 exemplare pe hârtie albă, au fost emise și 50 de piese pe hârtie japoneză, de culoare gălbuie. Pentru piesele prezentate la expoziție, Regele Carol al II-lea a primit Diploma de onoare cu plachetă de aur.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprodusă o fotografie în care regii Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea pozează în uniforme militare.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 311 exemplare și este echipat cu un bloc special de 4 timbre dantelate + 4 nedantelate ale emisiunii, precum și setul de două plicuri „prima zi” având ștampila aplicată în clar cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 311.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate