Fantoma discretă a ghețurilor antarctice

Printre cele mai enigmatice și mai greu de observat viețuitoare ale Antarcticii se numără Foca lui Ross (Ommatophoca rossii), o specie rară, care trăiește în cele mai inaccesibile regiuni ale banchizei sudice. Este o „focă adevărată” (din familia Phocidae), singurul membru al genului Ommatophoca, și una dintre cele mai puțin cunoscute foci de pe planetă.

Foca lui Ross are un areal strict antarctic, fiind întâlnită exclusiv în apropierea calotelor glaciare ce înconjoară continentul alb. Nu a fost observată în alte regiuni ale globului, iar izolarea sa geografică o face cu atât mai specială. Preferă banchiza de gheață plutitoare, unde trăiește, se reproduce și își caută hrana.
Această focă este cea mai mică dintre speciile antarctice – adulții ating în jur de 2 metri în lungime și cântăresc aproximativ 200 de kilograme. Blana sa este scurtă și fină, cu o nuanță maronie deschisă pe spate și argintie pe abdomen. Capul este scurt și lat, iar trupul este compact, adaptat perfect mediului polar.

Una dintre cele mai distinctive trăsături este dimensiunea ochilor – specia având ochi neobișnuit de mari, cu un diametru de aproximativ 7 cm. Această adaptare este esențială pentru viața în medii întunecate, sub stratul gros de gheață, unde își vânează prada. Numele său științific reflectă acest aspect: Ommato- înseamnă „ochi”, iar phoca înseamnă „focă”.

Focile sunt extrem de tăcute și solitare, petrecându-și timpul fie odihnindu-se pe banchiză, fie scufundându-se în apele înghețate în căutarea hranei. Se hrănesc cu pești, calmari și alte viețuitoare marine mici, pe care le pot detecta și captura cu ajutorul unui sistem dentar adaptat prinderii prăzii alunecoase.
Împerecherea are loc în apele antarctice, iar puii se nasc în luna noiembrie, după o gestație de aproximativ nouă luni. Sunt alăptați timp de aproximativ patru săptămâni, după care încep procesul de înțărcare și învățare a tehnicilor de supraviețuire.

Un aspect fascinant legat de aceste animale îl reprezintă vocalizările sale. Emite sunete complexe, vibrante și melodioase, asemănătoare unor triluri, ceea ce a inspirat comparații cu sirenele din mitologie. Aceste sunete sunt folosite în special în perioada de reproducere și pot fi auzite de la distanțe mari sub apă.

Foca lui Ross împarte un strămoș comun cu alte trei foci antarctice: foca mâncătoare de crabi (Lobodon carcinophaga), foca leopard (Hydrurga leptonyx) și foca lui Weddell (Leptonychotes weddellii). Împreună, ele formează tribul Lobodontini, adaptat pentru viața în apele reci și bogate în hrană din jurul Antarcticii.
Fosile ale acestei specii au fost descoperite în Noua Zeelandă și datează din Pleistocenul timpuriu, ceea ce sugerează că foca de Ross are o istorie evolutivă relativ recentă, dar izolată.
Discretă, rar văzută și puțin studiată, Foca lui Ross rămâne una dintre cele mai misterioase creaturi ale emisferei sudice. Adaptările sale spectaculoase la mediul extrem, trăsăturile fizice neobișnuite și cântecele sale subacvatice o transformă într-un simbol tăcut al biodiversității antarctice. O adevărată comoară vie, ce merită protejată și cercetată cu respect.