130 de ani de la nașterea sculptorului român Ion Dimitriu-Bârlad

Ion C. Dimitriu-Bârlad (n. 17 mai 1890, Bârlad, România – d. 1964) a fost un sculptor român.
Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut la data de 17 mai 1890 în orașul Bârlad. A absolvit Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din localitatea natală și apoi Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură). Ulterior a studiat și la Academia Julian din Paris (1913-1914).
Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A participat la Războiul de întregire a Neamului. A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia și Grecia - 1921 și 1922; Spania - 1929). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929).
El s-a afirmat în primul rând ca autor de monumente ale eroilor din primul război mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești (Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Bogdan Duică, Dimitrie Brândză, doctorul neurolog Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina - 1920, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Ion Manu, Mihai Eminescu - 1930, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Nicolae Gane, poetul Ion Dragoslav, prof. N. Longinescu, Raul Bulfinski, Samson Bodnărescu).
Dimitriu-Bârlad a obținut mai multe premii și distincții ca de exemplu Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul „Meritul Cultural” cl. I pentru artă nr. 149068/30 octombrie 1943, Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul pentru lucrarea „Discobolul” al Uniunii Artiștilor Plastici (1952).

40 de ani de la moartea scriitorului Marin Preda

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea Gumești, Teleorman, Regatul României – d. 16 mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov, RS România) a fost un scriitor român postbelic și director al editurii Cartea Românească. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”, în anii '70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională.
Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

Întreguri poștale - plicuri: Gelu, Glad și Menumorut

Ajunsă la cea de a IV-a ediție, Expoziția filatelică „Slavă eroilor neamului” a oferit organizatorilor posibilitatea de a propune realizarea unui număr de opt plicuri cu tematică adecvată, reprezentând aspecte variate din istoria poporului român. Toate plicurile poartă înscrisul „Expoziția filatelică / Slavă eroilor neamului / Muzeul Militar Național / București 19-27 mai 1996”.

Întregul poștal, cod 060/96, le este dedicat voievozilor români (sec. X d. Cr.) Gelu, Glad și Menumorut. Marca fixă, cu valoarea nominală de 150 lei, și semiilustrația plicului reproduc monumentul celor trei voievozi.

Când ungurii au migrat de la răsărit spre apus (sec. IX-X), în Transilvania existau trei voievodate: unul în Crișana, condus de Menumorut, unul în Banat, condus de Glad și altul în Meseș și izvoarele Someșurilor, condus de Gelu. Notarul regelui ungur Bela al III-lea, Anonymus, îi caracteriza pe cei trei, într-o notă a sa, ca fiind feudali puternici și viteji, cu oștiri bine organizate.

Iată și câteva obliterări speciale:

Una dintre ștampilele ocazionale realizate cu prilejul expoziției filatelice „Slavă eroilor neamului” în ton cu tematica întregului poștal. Ștampila a fost realizată de către A.F. București și omologată la AFR la nr. 366.

În continuare prezentăm câteva circulații mai deosebite:

.

175 de ani de la nașterea biologului rus Ilia Ilici Mecinikov

Ilia Ilici Mecinikov (n. 3/15 mai 1845, Ivanivka, Ucraina – d. 2/15 iulie 1916, Paris, Franța) a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, din tată de origine român - moldovean și evreu după mamă, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1908) pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei.
Mecinikov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina (pe atunci, Imperiul Țarist). Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială. Tatăl său era de proveniență rusă, cu rădăcini româno-moldovenești. El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu Spătarul. Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii = Spătarul prin cel rusesc Mecinik = purtător de spadă, de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici, evreu convertit la creștinism în 1806. Încă de mic, Ilia era pasionat de științele naturii. După publicarea lucrării lui Charles Darwin, Originea speciilor, Mecinikov a devenit unul din susținătorii teoriei evoluției.