Publicitate

18 decembrie 2025

110 ani de la nașterea scriitorului Horia Vintilă

Horia Vintilă  (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu) s-a născut pe data de 18/31 decembrie 1915 la Segarcea, județul Dolj. A fost un scriitor, ziarist și profesor universitar. După studiile efectuate în România, se hotărăște să părăsească țara stabilindu-se în Spania, la Madrid. Se impune în cultura universală prin opera sa în care se disting romanul, eseul și nu mai puțin activitatea ziaristică. Pe lângă pseudonimul Vintilă Horia cu care s-a consacrat, și-a mai semnat opera și cu pseudonimele Valer Crângu și Juan Dacio. Dintre lucările sale se remarcă romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (1960), distins cu prestigiosul premiu Goncourt și care a fost tradus în numeroase limbi. Mai menționăm: „Cavalerul resemnării” (1961), „Giovanni Papini” (1963), „A 7-a scrisoare” (1964), „Jurnalul unui țăran de la Dunăre” (1966), „O femeie pentru Apocalips” (1968), „Introducere în literatura secolului XX” (1977), „Literatură și dezidență” (1980), „Un mormânt în cer” (1987), „Jurnal de sfarsit de ciclu 1987-1989” ș.a. Prin toată activitatea sa literară, jurnalistică și universitară, Horia Vintilă a demonstrat că România este un rezervor nesecat pentru cultura și știința universală. Se stinge din viață la vârsta de 76 de ani, pe 4 aprilie 1992, la Madrid, Spania.

În anul 1996, Poșta Română îi dedică o marcă poștală în cadrul emisiunii „Personalități” (LP #1422) pusă în circulație pe data de 29 noimebrie. Machetată de către Marius Lungu, timbrul cu valoarea nominală de 370 lei a fost tipărit într-un tiraj de 200.000 exemplare, având dimensiunea de 33 x 48 mm și fiind paginată în coli de câte 25 de mărci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate