Poetul care a purtat Sicilia în suflet

A fost odată un tânăr din Siracuza, crescut într-o familie aleasă, într-o lume în care limba arabă era limbajul poeziei, științei și credinței. Numele său era Ibn Hamdis, iar cuvintele îi curgeau din pană ca apele calde ale Mediteranei. Însă soarta avea să-i schimbe drumul: în anul 1061, normanzii cuceresc Sicilia, iar Ibn Hamdis este silit să plece în exil.
Ajunge mai întâi în Ifriqiya, apoi în îndepărtatul al-Andalus, dar niciun loc nu-i poate șterge dorul de casă. Versurile sale, scrise în arabă clasică, poartă mereu amintirea Siciliei – grădinile, parfumul florilor, sunetul mării… toate devin poezie. Scrierile lui sunt impregnate de o melancolie tandră, o dorință arzătoare de întoarcere, imposibilă în realitate, dar vie în cuvinte.
În 2025, acest poet al dorului și al exilului a fost readus în atenție printr-un gest filatelic de finețe: un timbru comemorativ emis în Italia, cu ștampila „prima zi” aplicată la Roma, și nu la Siracuza – fapt explicat chiar în buletinul emis de studenții specializării de Limba și literatura arabă din cadrul Universității Sapienza, alături de profesoara lor, Arianna D’Ottone. O alegere simbolică: în capitală, glasul lui Ibn Hamdis a fost ascultat din nou.
Poate că, așa cum cuvintele sale au străbătut veacurile, și timbrul care îl omagiază va ajunge în clasorul unui colecționar care, citind numele „Ibn Hamdis”, va auzi din nou suspinul unei Sicilii pierdute, regăsită doar prin poezie.