Publicitate

05 aprilie 2022

125 de ani inaugurarea căii ferate Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc

În vara anului 1895, M.Á.V.-ul demarează lucrările de construcție a liniei de cale ferată Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc. Linia pornea din stația Sfântu Gheorghe, situată la altitudinea de 531 m (550 m după unele surse), și urmărește valea Oltului, traversând munții Hațegului. Traseul prezintă un profil greu, de munte, cu multe curbe, poduri și podețe, tunele și pasaje. După 63,6 km linia ajunge în depresiunea vulcanică a Ciucului, în orașul Miercurea Ciuc, situat la altitudinea de 687 m (660 după alte surse). Acest tronson de cale ferată face parte dintr-o magistrală de cale ferată importantă (400) care leagă capitala țării și orașele din sud de Carpați, de zonele și orașele din nordul, nord-vestul țării sau cu cele din zona centrală. În prezent linia este străbătută de 11 perechi de trenuri de călători aparținând companiei CFR, iar durta călătoriei oscilează cu aproximație între o oră și o oră și jumătate.

Pentru a marca acest eveniment am machetat un întreg poștal (plic) în semiilustrația căruia am surprins automotorul sosit de la Miercurea Ciuc în gara Sfântul Gheorghe. În urmă cu cinci ani, prietenul meu Lőrincz Tiberiu din Satu Mare, macheta un plic o ștampilă ocazională cu prilejul aniversării a 120 de ani de la inaugurarea acestei linii. Aniversarea unui veac de la inaugurarea liniei a fost marcată de Edipost prin punerea în circulație a unui întreg poștal plic (cod 010/97) în semiilustrația căruia este reprodusă imaginea unui tren mixt remorcat de o locomotivă tender din seria MÁV - CFR 377 (tip Ct-n2) în Gara Băile Tușnad (stație de pe traseul liniei aniversate) la 1900.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate