Publicitate

25 august 2020

170 de ani de la nașterea fiziologului francez Charles Richet

Charles Robert Richet (n. 26 august 1850, Paris, Franța – d. 4 decembrie 1935, Paris, Franța) a fost fiziolog francez cu numeroase contribuții în neurochimie, digestie, termoreglare, respirație. Ca apreciere a activității sale, în 1913 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină.
Tatăl său, Alfred Richet, a fost profesor la Facultatea de Chirurgie Clinică din Paris.
Charles Robert Richet studiază medicina la Paris și, în 1869, obține doctoratul. De asemenea, în 1878, obține doctoratul și în domeniul științelor naturii.
În 1887, este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris.
În 1877, se căsătorește cu Amélie Aubry și împreună au cinci băieți și două fete. Unul din fii, Charles, va fi, ca și tatăl, profesor de medicină la aceeași facultate pariziană.
În perioada 1878 - 1887, este redactor la Revue Scientifique, iar începând cu 1917, co-redactor la Journal de Pathologie Générale. În 1905 este numit președinte al Society for Psychical Research.
În 1898 devine membru al Academiei de Medicină, iar în 1914, membru al Academiei de Științe. 
Se stinge din viață la vârsta de 85 de ani, pe 4 decembrie 1935.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate