Publicitate

09 martie 2019

565 de ani de la nașterea exploratorului italian Amerigo Vespucci

Amerigo Vespucci (n. 9 martie 1454, Florența, Italia, d. 22 februarie 1512, Spania) a fost unul dintre cei mai mari navigatori.
A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, și al Lisei de Giovanni. Familia Vespucci era una dintre cele mai culte și mai respectate familii de aristocrați din Florența. Pentru a demonstra statutul familiei sale, în 1472, tatăl lui Amerigo a dat ordin să se picteze pe unul dintre zidurile unei biserici construite de un alt membru al familiei Vespucci în 1383, portretul familiei sale.
Amerigo a fost foarte mult influențat de unchiul său Giorgio Vespucci. Giorgio colecta manuscrise și deținea o bibliotecă pe care mai târziu a dăruit-o familiei Medici, conducătoarea Florenței. Cu un an înainte ca Amerigo să se nască Giorgio construiește o școală la mănăstirea sa din San Marco. Atunci când Amerigo împlinește vârsta de 8 ani Giorgio moare. Giorgio a văzut în Amerigo salvarea familiei Vespucci ce se destrăma.
Învățând cu unchiul său Amerigo a făcut o pasiune pentru Dante Alighieri și pentru Virgiliu. Unchiul său l-a inițiat în psihologie dar mai ales în învățăturile lui Aristotel, ce includeau astronomia, cosmografia și geografia.
Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, își făcuse planuri ca fiul său să intre în viața comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alți oameni educați, ca Leonardo da Vinci. În schimb Amerigo a urmat cea mai renumită școală de geografie din Florența, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai mare cosmograf al timpului și de asemenea un mare colecționar și realizator de hărți.
Toscanelli avea aspirații să navigheze în vestul Indiilor, așa că este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.
Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 și astfel Amerigo a devenit moștenitorul averii familiei sale.
A devenit managerul familiei Medici, și timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora strângând și el foarte mulți bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor și al oportuniștilor. În 1493 în Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest.
Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici și a stabilit foarte multe contacte în Spania.
În anul 1489 Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceștia doi devin prieteni apropiați.
Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci își dă seama că trebuie să devină și el explorator, avea toate calitățile pentru a fi marinar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate