Recomandări

Cărți poștale ilustrate

Cărți poștale

Întreguri poștale

16 ianuarie 2023

În nostalgia sărbătorilor de iarnă

În ultima lună am tot prezentat timbre din lumea întreagă dedicate Crăciunului și Anului Nou. Mi-am dat seama astăzi că de Sfântul Nicolae am cam uitat. A sosit timpul să-mi pun cenușă în cap și să-mi spăl păcatele, nu? Mai bine mai târziu decât niciodată.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae începe în Bosnia și Herțegovina croată pe data de 6 decembrie.
Una dintre poveștile care îl caracterizează este aceea conform căreia vecina lui avea trei fete frumoase care nu s-au putut căsători pentru că erau sărace. Era de ajuns să-și umple sacii cu monede de aur și să le coboare pe hornul șemineului în șosetele care se uscau pe vatră.
O altă tradiție spune că a locuit într-o pădure de lângă sat unde erau copii săraci. Aceștia aveau o singură pereche de cizme pe care le curățau și le îngrijeau. În ziua în care cizmele erau puse în fereastră, el le introducea câte o jucărie de lemn înăuntru.
Când Sf. Nicolae a îmbătrânit și era incapabil să se miște, mămicile micuților din lumea întreagă au preluat conducerea, punând ce aveau în pantofi: nuci, mere, dulciuri...
Cele două timbre (35,50 x 25,56 mm) dedicate sărbătorilor de iarnă croate au fost puse în circulație pe data de 1 decembrie 2022 și au fost machetate de Ernesto Markota. Fiecare dintre ele are valoarea nominală de 1,10 mărci, fiind paginate în coli de cinci serii sau în role de o sută (cincizeci de fiecare tip) dar autoadezive.
Cel de-al doilea timbru ilustrează un om de zăpadă și cadouri de Crăciun, precum și urarea unui an nou fericit. Emisiunea fost însoțită de un FDC. (Surse: VaccariNews și WOPA+)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu