Publicitate

17 iunie 2019

Ziua Naţională a Islandei

Insula a fost descoperită de exploratori irlandezi în jurul secolului IX. Cei dintâi colonişti au fost celţii, cărora le-au urmat vikingii, în anul 874.
La scurtă vreme, în anul 930, a fost înfiinţat cel mai vechi sistem parlamentar al Europei, aşa-numitul Althing, marcând sfârşitul perioadei de colonizare. Întâlnirile anuale ale Althing se ţineau la Tingvellir, punctul central al istoriei Islandei pentru o lungă perioadă. În anul 982, Eric cel Roşu, exilat de către Althing din Islanda pentru omor, porneşte pe mare şi descoperă Groenlanda, devenind câţiva ani mai târziu întâiul colonist al acestui imens ţinut. Fiul său, Leif Eriksson ("Eric cel Norocos"), a fost unul din conducătorii expediţiilor vikinge care au ajuns, în jurul anului 1000, până pe coasta continentului nord-american (urmele unei aşezări temporare a acestora au fost descoperite în nordul insulei Newfoundland).
La 1 decembrie 1918, Danemarca recunoaşte Islanda ca stat suveran, însă continuă s-o ţină legată de ea. După ce Danemarca fusese ocupată, în 1940, de Germania, iar apărarea insulei fusese preluată, începând din 1941, de către SUA, Islanda îşi declară deplina independenţă la 17 iunie 1944, la Tingvellir.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate